ANAF a luat cabinetele medicale în vizor
ANAF a luat cabinetele medicale în vizor

ANAF a luat cabinetele medicale în vizor

  • Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat astăzi, 28 aprilie, recent lansarea unui amplu program de conformare fiscală, adresat medicilor care își desfășoară activitatea prin cabinete medicale individuale (CMI) sau ca persoane fizice independente (PFI).

Programul, desfășurat la nivel național până la finalul anului, vizează veniturile obținute din prestarea serviciilor de asistență medicală generală, specializată sau stomatologică, conform unui comunicat al ANAF.

Prin inițierea acestei campanii, ANAF transmite un semnal clar: există suspiciuni privind nedeclararea corectă a veniturilor în sectorul medical.

De altfel, printre obiectivele asumate oficial de instituție se numără „identificarea contribuabililor care se sustrag de la declararea totală sau parțială a obligațiilor fiscale”.

Înregistrarea veniturilor

Programul vizează, în mod direct, verificarea conformării fiscale sub toate aspectele: de la „înregistrarea fiscală” și „depunerea declarațiilor fiscale” până la „nivelul veniturilor declarate” și „plata obligațiilor fiscale”.

Sectorul medical privat, aflat în plină expansiune în ultimii ani, atrage venituri semnificative, însă nu întotdeauna pe căi complet transparente. În absența unui sistem riguros de monitorizare a fluxurilor financiare între pacient și furnizorul de servicii, ANAF consideră că există un risc crescut de nedeclarare sau subdeclarare a sumelor reale.

În comunicatul de presă, ANAF vorbește despre consolidarea unei relații de colaborare cu mediul medical. Astfel, instituția susține că urmărește „sprijinirea contribuabililor prin furnizarea de îndrumări clare și accesibile, pentru îndeplinirea corectă și la timp a obligațiilor declarative și de plată”.

Experții fiscali avertizează că, în practică, astfel de campanii de conformare sunt adesea urmate de acțiuni de control fiscal riguros, cu potențiale recalculări de obligații fiscale și sancțiuni în cazurile de neconformare.

Sectorul medical

Alegerea sectorului medical pentru această campanie de conformare nu este întâmplătoare.

Cabinetele private și medicii independenți operează într-un cadru flexibil, unde monitorizarea strictă a veniturilor este dificilă, iar plățile în numerar sau informale sunt încă o realitate.

În acest context, autoritățile fiscale încearcă să reducă „oportunitățile de neconformare”, o expresie-cheie regăsită în comunicatul oficial.

În perioada următoare, ANAF va derula campanii de informare, va transmite notificări individuale și va solicita eventual clarificări suplimentare contribuabililor vizați. Medicii sunt sfătuiți să își revizuiască cu atenție declarațiile fiscale și să corecteze orice neconformitate detectată, pentru a evita sancțiuni viitoare.

Specialiștii recomandă păstrarea unei evidențe clare și complete a veniturilor și cheltuielilor, respectarea termenelor de declarare și plată, precum și consultarea unui expert contabil sau fiscal, dacă este cazul.

Obiectivele campaniei de conformare

Conform comunicatului ANAF:

Obiectivele principale ale programului sunt:

Creșterea gradului de conformare fiscală la nivelul contribuabililor vizați, cu privire la:

  • Înregistrarea fiscală; – Depunerea declarațiilor fiscale;
  • Nivelul veniturilor declarate;
  • Stabilirea corectă a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate;
  • Plata obligațiilor fiscale.

Reducerea oportunitatilor de neconformare.

Identificarea contribuabililor care se sustrag de la declararea totală sau parțială a obligațiilor fiscale.

Îmbunătățirea nivelului de informare și conștientizare a obligațiilor fiscale aferente veniturilor obținute din activitățile medicale/stomatologice.

Sprijinirea contribuabililor prin furnizarea de îndrumări clare și accesibile, pentru îndeplinirea corectă și la timp a obligațiilor declarative și de plată.

 

Sursa: Termene.ro