ANAF intră pe fir la un prag de peste 10.000 de lei pentru venituri din vânzarea de bunuri din proprietate personală
ANAF intră pe fir la un prag de peste 10.000 de lei pentru venituri din vânzarea de bunuri din proprietate personală

ANAF intră pe fir la un prag de peste 10.000 de lei pentru venituri din vânzarea de bunuri din proprietate personală

ANAF foloseşte în prezent un prag de semnificaţie de 10.000 de lei pentru venituri din vânzarea de bunuri din proprietate personală pe site-urile de comerţ electronic. Astfel, o persoană care vinde asemenea bunuri, inclusiv pe platforme online, cum sunt, de exemplu, OLX sau Publi24, va intra în atenţia Fiscului odată ce depăşeşte 10.000 de lei ca venituri.

Persoanele care depăşesc 10.000 de lei, probabil într-un interval de un an, deşi reprezentantul ANAF nu a precizat, vor primi de la Fisc notificare de conformare pentru declararea veniturilor şi plata taxelor, relatează Profit.ro.

„Fiecare persoană cam ştie de intenţia pe care o are când realizează o vânzare. Am identificat persoane care şi-au vândut bunurile proprii haine de vreo 300.000 de lei într-un an. Nu prea se întâmplă să ajungi să depăşeşti plafonul de scutire de TVA, de 300.000 de lei, din vânzare de haine proprii. Putem şi noi să demontăm aceste practici, prin intermediul unui control, însă acum am stabilit un prag de semnificaţie de 10.000 de lei. Ştiu că sună mic şi lumea se supără. De anul acesta am diminuat acest prag de semnificaţie, în care atunci când identificăm persoane care încasează rambursuri peste 10.000 de lei, trimitem o notificare, prin SPV dacă are sau prin Poştă, cu confirmare de primire, dacă nu este înrolat în SPV”, a spus Neculiţă.