Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), dr. Raed Arafat, a anunţat, miercuri, că a fost dispusă o anchetă în cazul unui medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Mureş, după ce acesta ar fi refuzat să se deplaseze la o intervenţie pe motiv că i se încheie programul de lucru, pacientul respectiv murind înecat cu mâncare.
„Noi am fost sesizaţi despre o situaţie în care un medic a refuzat să se deplaseze la un caz, neanunţând dispeceratul. Medicul respectiv a fost trimis de dispeceratul integrat 112 la un caz unde se ştia că este ceva foarte grav şi unde a fost trimis şi un echipaj de prim ajutor de la SMURD. Dar simultan, la diferenţă de 2 minute, a fost trimis şi echipajul cu medic al SAJ, maşina de terapie intensivă de la SMURD fiind ocupată în alt caz. Medicul de la ambulanţă, ulterior s-a aflat, nu s-a deplasat cu ambulanţa care a mers la acel caz, trimiţând numai un asistent. Pacientul a fost declarat decedat în urma manevrelor de resuscitare şi ulterior s-a aflat că medicul nu a fost pe ambulanţa respectivă”, a declarat presei, miercuri, dr. Raed Arafat.
Potrivit şefului DSU, medicul de la SAJ Mureş era în timpul serviciului şi că ar fi motivat că mai are doar 40 de minute din programul de lucru.
„Noi am fost anunţaţi din Târgu Mureş de cele întâmplate, am primit un raport pe linia dispeceratului pe ce s-a întâmplat, am trimis o echipă de control duminică seara, luni s-a făcut controlul complet acolo şi a obţinut declaraţiile. Iar medicul, printre altele, înţeleg că a declarat că era aproape de finalul programului, avea încă 40 minute până la finalul programului, şi că el a considerat că nu merge pentru că nu face ore suplimentare (…) Lucru care este absolut inadmisibil şi inacceptabil. În mod normal, şi dacă mai ai un minut de serviciu în serviciile de urgenţă, pleci la caz. Şi dacă ai un minut şi dacă nu ţi-a venit schimbul, pleci la caz. Deci faptul că mai avea 40 minute şi n-a plecat la caz este un lucru pe care nu putem să-l categorisim, decât că este o neglijenţă majoră”, a afirmat dr. Raed Arafat.
DSU va finaliza raportul şi, în funcţie de concluzii, cazul ar putea fi trimis la Parchet.
Conducerea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mureş a refuzat să comenteze incidentul, arătând că este o anchetă în derulare.
Vinerea trecută, printr-un apel la Dispeceratul Integrat de Urgenţă (DIU) 112 a fost solicitată intervenţia de urgenţă la un bărbat care s-a înecat cu mâncare, acesta nemaiputând fi salvat. AGERPRES