În această dimineață, în jurul orei 05:00, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu anexe gospodărești în localitatea Daneș.
Au executat misiunea stingerii pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara, pompierii din cadrul SVSU Daneș și un cetățean din localitate cu o cisternă cu apă (vidanjă), odată ajunși la locul intervenției, pompierii au constatat că este vorba despre un incendiu care se manifestă cu flacără deschisă la trei anexe gospodărești (un garaj, o bucătărie de vară și un grajd) de aproximativ 150-200mp. Au fost salvați 4 porci, dar din nefericire în interior se mai aflau 4 oi cu 4 miei și 30 de păsări (găini) care nu au mai putut fi salvate.
Cauza probabilă a fost: scurtcircuit electric (mai exact a fost vorba despre un bec de încalzire la găini care a fost uitat aprins și nesupravegheat).
Animale ucise de un incendiu la Daneș
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.