Azi şi mâine, în oraşe din judeţul Argeş au loc manifestările de final ale Festivalului Internaţional de Folclor „Carpaţi”, ajuns anul acesta la ediţia cu numărul 37.
Început acum patru zile, festivalul se bucură, ca în fiecare an, de prezenţa unor ansambluri folclorice din străinătate. Anul acesta se numără printre participanţi ansambluri din Georgia, Bulgaria şi Serbia, alături de câteva de la noi din ţară. Între acestea din urmă, ansamblul folcloric „Hodăceana”, care a prezentat şi prezintă, azi şi mâine, melodii, dansuri şi jocuri populare caracteristice Văii Mureşului superior şi Văii Gurghiului.
În această seară, artiştii vor delecta publicul din orăşelul Costeşti, urmând ca în ultima zi a festivalului, mâine, toate ansamblurile prezente să ofere reprezentaţii în aer liber, în zonacentrală a municipiului Curtea de Argeş.
sursa foto: Primăria oraşului Mioveni/foto Niţoiu
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.