Ansamblul Naţional Maghiar de Dansuri din Ungaria va susţine un turneu în Transilvania. Acesta este intitulat „Ecoul Carpaţilor”, va începe miercuri şi va avea cinci spectacole.
Potrivit comunicatului transmis agenţiei ungare de presă MTI,
publicul transilvănean va avea ocazia să vadă spectacolele
intitulate “Rapsodie de dans” şi “Ţara Călatei”.
Miercuri, ansamblul de dansuri populare maghiare va urca pe
scenă la Satu Mare, joi şi vineri la Marghita, duminică la Braşov,
iar luni la Târgu Mureş. Datorită interesului mare, la Târgu Mureş
vor avea loc două spectacole.
Repertoriul divers al ansamblului naţional variază de la piese
de dans istorice până la spectacole de folclor autentice, de la
spectacole de teatru de dans dramatic la piese de dans cu poveşti,
care se bazează pe tradiţiile populare maghiare.
Comunicatul îl citează pe Zoltán Zsuráfszky, directorul
artistic al ansamblului, care a spus că prin intermediul
spectacolelor “Rapsodie de dans” şi “Ţara Călatei” vor prezenta
cele mai frumoase dansuri din zonele locuite de maghiari,
punându-se un accent deosebit pe un stil original de prezentare a
dansurilor.
În noiembrie, Ansamblul Naţional Maghiar de Dansuri din Ungaria
va porni din nou la drum cu spectacolele care prezintă dansurile
din Bazinul Carpatic, pentru a participa la o întâlnire a
ansamblurilor de dansuri populare maghiare, care va avea loc la
Odorheiu Secuiesc. Ansamblul va ajunge la Sfântu Gheorghe şi la
Cluj-Napoca pentru a prezenta şi acolo un mic fragment din
tradiţiile populare maghiare şi pentru a onora memoria lui Rákóczi
Ferenc al II-lea, a adăugat directorul artistic.
MTI