Mesajul ministrului Sănătății ne atrage atenția supra importanței respectării instrucțiunilor, a păstrării distanței ca la anul să putem sărbători împreună Paștile! ”Anul acesta este unul special, în care trebuie să înțelegem că vom sărbători altfel, spre binele nostru și al apropiaților.
Viața noastră s- a schimbat, trăim vremuri de nesiguranță, cu restricții pe care nu le credeam posibile.
Este necesar ca în aceste 2 săptămâni critice să menținem, mai mult că niciodată, restricțiile și regulile de distanțare socială, chiar dacă este şi mai greu în acest momente. În acest fel vom salva viețile noastre și ale apropiaților și ne vom reuni curând sănătoşi.
Numai împreună vom putea să trecem de această perioadă și vom putea face ca, anul viitor, să ne strângem în brațe cu ocazia Sărbătorilor Pascale”, a transmis ministrul Sănătății.