Începând de marți, 29 august 2017, toți membrii Sindicatul Mureșul (SMAR) își pot prelua de la preşedintele sindicatului sau de la Secretarul general al acestuia, tot pachetul de acte necesare apărării în cauzele în care au fost dați în judecată de către ANAR sau ABA-urile de care aparțin, unde sunt angajați. Ne referim la cauzele privind restituirea sumelor, de care fiecare angajat al ANAR/ABA-uri, are deja cunoştință şi față de care anterior a primit notificările de plată, direct sau acasă.
Cu alte cuvinte, toți cei care au fost dați în judecată de către angajatori şi sunt membri SMAR, iar în această perioadă direct sau acasă au primit cererile de chemare în judecată, işi pot prelua actele necesare să işi facă apărările in instanțele de judecată de care aparțin. Intre aceste acte se vor afla: întâmpinarea ce trebuie depusă in proces, cererile de acte subsidiare ce trebuie depuse, alte acte necesare in aceste procese.
Precizăm că toate aceste acte pot fi preluate de la SMAR GRATUIT, pentru toți membrii. Am considerat că este normal ca ele să puse la dispoziția membrilor noştri gtratuit, ca efect direct al cotizațiilor plătite lunar de către membrii noştri. Din cotizațiile membrilor SMAR sunt plătite toate aceste acte juridice.
Pe lângă aceste acte, SMAR asigură pe toată durata acestor procese, asistență şi consultanță juridică gratuită membrilor săi pe toată durata acestor procese ilegale şi imorale, inclusiv în căile de atac.
Aşteptăm membrii SMAR să işi ridice aceste documente.
Sindicatul Mureșul (SMAR)