Avertisment pentru fermieri, dar și autoritățile din România, venit direct din Parlamentul European, locul unde se iau decizii privind plata subvențiilor către producătorii agricoli din toată Europa. Cadastrarea terenurilor agricole se face cu pași de melc în țara noastră iar consecințele vor fi suportate din buzunarele fermierilor care vor rămâne fără subvenții după 2020 când va intra în vigoare noua Politică Agricolă Comună (PAC). Europarlamentarul Daniel Buda a lansat un apel public către autoritățile cu factor decizional din România să urgentenze cadastrarea terenurilor agricole!
Mai mult Daniel Buda a subliniat clar că țara noastră nu va obține nicio derogare după 2020 iar riscul major este clar: nu facem cadastrul, pierdem subvențiile!
”S-au dat atâtea derogări pentru cadastrare de la Uniunea Europeană, cred că îi doare capul pe oamenii ăștia dacă ar fi să le cerem încă o dată o derogare pe subiectul acesta. Lucrurile sunt foarte grave și foarte, foarte serioase. Am avut discuții și cu oficiali din Ministerul Agriculturii și m-au întrebat dacă chiar așa stau lucrurile. Lucrurile sunt clar pentru că pe directivele europene există această obligativitate din partea statelor membre să asigure identificarea în mod clar a parcelelor de teren astfel încât să se știe pe ce suprafețe se plătește subvenția. Deci vorbim foarte clar despre acele parcele care sunt plătibile din bani europeni. Păi europeanul nu vine să îți dea ție bani pe niște parcele imaginare, despre asta vorbim în definitiv. Încă o dată: acest proces de cadastrare trebuie să fie finalizat dacă nu vrem să pierdem fondurile europene constând în subvenții care astăzi, de bine, de rău vin destul de bine în România”, a subliniat ferm oficialul de la Bruxelles.
România are la dispoziție 312,7 milioane de euro, fonduri europene pentru cadastrare.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.