Finanțare nerambursabilă pentru implementarea proiectului „eCetatean@Sighisoara2021”
În luna decembrie 2018, primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului “ eCetatean@Sighisoara2021”, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, Axa prioritară 2 – Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectiv specific 2.1- Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP.
Obiectivul general al proiectului “ eCetatean@Sighisoara2021” este consolidarea capacității Municipiului Sighișoara de a asigura calitatea și accesul la serviciile publice prin simplificarea procedurilor administrației locale și reducerea birocrației pentru cetățeni.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Eliminarea fluxului clasic pe hârtie pentru cel puțin 10 servicii oferite exclusiv de Municipiul Sighișoara ;
- Îmbunătățirea activității instituției prin retro-digitalizare a documentelor din arhivă ;
- Îmbunătățirea fundamentării deciziilor prin implementarea unui sistem de colectare și votare a proiectelor propuse de cetațeni ;
- Îmbunătățirea accesului la informațiile instituției prin actualizarea site-ului web al instituției.
Proiectul “ eCetatean@Sighisoara2021”, implementat de Municipiul Sighișoara, are un buget total de 2.788.621,85 lei, din care contribuția proprie este de 2%, respectiv 55.772,44 lei.
ANUNŢ
Municipiul Sighişoara informează contribuabilii persoane fizice şi juridice, că Biroul Impozite și Taxe își începe programul de lucru cu publicul începând cu data de 11.01.2019, dată de la care se poate face și plata impozitelor şi taxelor locale aferente anului 2019, atât la casieria din incinta Municipiului Sighișoara, P-ţa Muzeului, nr.7, cât şi la cea din str. Hermann Oberth, nr.7.
Programul casieriei din str.Hermann Oberth, nr.7 este următorul:
Luni,Marți, Miercuri: 8,30 –16,30
Joi: 8,30 –18,30
Vineri: 8,30 –14,00
Programul casieriei din incinta Municipiului Sighișoara, P-ţa. Muzeului, nr.7, este următorul:
Luni – Joi: 8,30 – 16,30
Vineri: 8,30 – 14,00
Reamintim totodată că persoanele fizice şi juridice care efectuează plata integrală a impozitului pe clădiri, impozitului pe teren şi a impozitului asupra mijloacelor de transport până la data de 31.03.2019, beneficiază de bonificaţie de 10%.
În atenţia persoanelor fizice şi juridice
Titularii contractelor de închiriere şi concesiune, încheiate cu Municipiul Sighişoara, pot achita chiria şi redevenţa aferentă acestora, începând cu data de 21 ianuarie 2019, după obţinerea indicelui de inflaţie şi actualizarea bazei de date. Scadenţa plăţilor este cea stipulată în contracte.
Taxa pentru terenurile ocupate de garaje şi magazii construite cu autorizaţie sau acordul Primariei precum şi taxa pentru folosirea în scopuri agricole a terenurilor proprietate publică sau privată a statului sau a Municipiului Sighişoara, au scadenţa în data de 31 martie 2019.
Vizarea autorizațiilor de funcționare pentru anul 2019
Autorizaţiile de funcţionare eliberate de către Municipiul Sighișoara pentru desfăşurarea unor activităţi comerciale / prestări servicii, se pot viza pentru anul 2019, la cerere, până cel târziu la data de 31 martie 2019.
Taxa de viză stabilită conform Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 267/20.12.2018, pentru persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, societăți comerciale, este după cum urmează:
- pentru unităţile de alimentaţie publică – activităţi conform cod CAEN 561 – Restaurante, respectiv cod CAEN 563 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, precum și Alte activități recreative și distractive – conform cod CAEN 932, în funcție de suprafața aferentă activităților respective, după caz, sunt în sumă de:
- 200 lei, pentru o suprafață de până la 500 mp inclusiv;
- 000 lei, pentru o suprafață peste 500 – până la 600 mp, inclusiv;
- 500 lei, pentru o suprafață peste 600 – până la 800 mp, inclusiv;
- 000 lei, pentru o suprafață peste 800 – până la 1000 mp, inclusiv;
- 500 lei, pentru o suprafață mai mare de 1.000 mp.
- pentru alte activităţi (prestări servicii, producţie, magazine mixte, alimentare, industriale, etc.) nu se va percepe taxă de viză, conform Codului Fiscal.
În vederea depunerii cererilor de viză reprezentanţii agenţilor economici sunt invitaţi la sediul Municipiului Sighișoara, cu următoarele documente:
– autorizaţia de funcţionare, în original;
– cerere tip, conform modelului din Anexă,
precum și pentru achitarea taxei de viză, dacă aceasta nu a fost achitată prin ordin de plată.
Mențiune: Pentru acordarea vizei pentru anul 2019, este necesară completarea dosarelor existente la sediul Municipiului Sighișoara, Compartiment Autorizare Activități Economice, dacă în urma reanalizării acestora, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 86/ 28.11.2016 privind aprobarea procedurii de autorizare a agenţilor economici pentru desfăşurarea unor activităţi economice pe raza municipiului Sighişoara, precum și a prevederilor Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr. 267/20.12.2018 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2019, se impune actualizarea cu documente privind funcționarea agentului economic la punctul de lucru respectiv.
PRIMAR,
Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean