În urmă cu mai bine de un an, un preot greco-catolic din oraşul Luduş, Valer Sorin Russu, a iniţiat „Proiectul Kenya – apă pentru oamenii deşertului”, în cadrul căruia, lunar, o cisternă de apă cumpărată din banii colectaţi de la luduşeni ajungea în deşertul Chalbi din Kenya.
Treptat, proiectul s-a extins de la a furniza apă potabilă cu cisterna, la extinderea unui rezervor de apă din zona respectivă, iar apoi s-a concentrat atât pe asigurarea de alimente, cât şi pe partea de educaţie.
„Iniţial am găsit pe pagina de Facebook a unei organizaţii Sharing Love un îndemn de a ajuta triburile din deşertul Chalbi (Kenya – n.r.) şi atunci am exploatat pe Facebook toate posibilităţile de a ajunge la cei care se ocupă în mod direct de ajutorarea oamenilor din Deşertul Chalbi. Am ajuns astfel la un bun contact, un preot misionar romano-catolic din Bucureşti, care este misionar în Kenya, la Hurri Hills, Dieceza de Marsabit, şi cu el am început să derulăm acest proiect, iniţial pornind de la transportul de apă. Apelul era legat de apa care lipsea cu desăvârşire în ţinutul Chalbi şi atunci am început un prim proiect cu un transport de apă. Acestuia i-au urmat alte transporturi de apă în zonă. Acolo, această problemă este destul de gravă, chiar stringentă, şi atunci am încercat să rezolvăm parţial chestiunea apei. Însă, după câteva transporturi ne-am gândit că ar fi bine să mărim rezerva de apă şi atunci, tot în cadrul proiectului Kenya, pentru că proiectul Kenya este o acţiune umanitară în sine, care derulează diferite subproiecte în cadrul proiectului de bază”, a declarat preotul.
Valer Sorin Russu a spus că, astfel, s-a trecut la construcţia unor tancuri de apă în deşert, chiar în cadrul misiunii Hurri Hills, unde a fost suplimentată capacitatea de stocare cu 30.000 de litri, care atunci putea furniza 70.000 de litri de apă.
Şi întrucât acest proiect a început să se dezvolte, fiindcă, odată cu publicitatea făcută, au început să apară donatorii, sumele au început să crească şi atunci s-a luat decizia diversificării.
„Am reuşit să extindem proiectul în aşa fel încât am ajuns să acordăm burse şcolare, pentru că educaţia este foarte importantă în cadrul dezvoltării celor din deşert. Pentru că odată cu educaţia vin şi celelalte componente care se adaugă societăţii umane din zonă. Am acordat burse pentru cei de la nivel de universitate, de liceu şi chiar am reuşit să echilibrăm aceste burse în aşa fel încât copii din toate triburile din zona deşertului Chalbi să aibă acces la învăţământ. Avem acordate 12 burse cu rezultate foarte bune, ţinem legătura cu şcolile respective, primim la fiecare sfârşit de an situaţiile şcolare, modul în care au evoluat elevii. Suntem mulţumiţi până acum de această chestiune. Anul trecut, până când nu a apărut această problemă cu virusul, am reuşit să dezvoltăm un parteneriat cu Şcoala ‘Ion Vlăduţiu’ din Luduş, având sprijinul total al directorului Adrian Banea, reuşim să facem un parteneriat şcolar, acesta este un alt proiect, cu şcoala din Hurri Hills şi partea kenyană, ISJ şi Primăria oraşului Luduş şi şcoala din localitate”, a subliniat Valer Sorin Russu.
Prin proiectul se urmăreşte dezvoltarea comunităţii şcolare din Hurri Hills, iar o acţiune s-a concretizat deja prin acordarea unui sprijin financiar acordat părţii kenyene.
„Şcoala din Luduş a mobilizat toţi copiii din ciclul primar şi gimnazial în aşa fel încât să confecţioneze diferite obiecte, podoabe de Crăciun. S-a organizat apoi, la nivel de oraş, un mare târg de Crăciun şi în cadrul acestuia s-au vândut aceste produse şi s-a obţinut o sumă destul de mare astfel încât să putem acorda mâncare, alimente pentru 600 de copii. Într-un campus, în zece localităţi, au beneficiat de 600 de ghiozdane cu rechizitele aferente fiecărui ghiozdan şi tot ceea ce ţinea de componenta şcolară s-a realizat cu aceşti bani. Sigur că, pe măsură ce timpul a trecut, şi proiectele s-au diversificat, ajungând de pe zona kenyană pe zona ugandeză”, a precizat preotul.
Acesta a afirmat că, în perioada 8-9 mai, în Uganda au avut loc inundaţii catastrofale şi de acolo s-a primit un ajutor în alimente, însă acţiunile au fost extinse apoi şi în Etiopia.
„Atunci am intervenit ajutând un orfelinat de copii din districtul Kasese, unde ne-am mobilizat foarte repede şi am reuşit să trimitem pentru 150 de persoane alimente, apă potabilă, am reuşit să le plătim facturile de curent cu care funcţionează instalaţiile de purificare a apei şi să refacem acele instalaţii. Ultima chestiune care am reuşit să o facem, în Etiopia, tot aşa în urma unui apel al unei persoane, am reuşit să luăm sub tutela noastră 10 copii cărora le asigurăm sumele necesare traiului de zi cu zi. Ne ocupăm şi de cei din ţinutul Khalbi şi de cei din Etiopia şi acum şi de cei din Uganda. Este un lucru foarte important să poţi să dai, noi am primit fiecare la timpul nostru, acum e timpul ca să dăruim şi noi înapoi celor care sunt mai necăjiţi”, susţine Valer Sorin Russu.
Preotul a precizat că a fost apostrofat de anumite persoane cum că ajută oameni din Africa în condiţiile în care şi aici, în România, există mulţi oameni necăjiţi.
„Suferinţele celor din Etiopia, din Uganda sau din Deşertul Chalbi sunt incomparabil mai mari decât cele ale celor de aici. Dacă aici discutăm de persoane care sunt neglijate fie de autorităţi, fie de familie, acolo discutăm de imposibilitatea de procura alimente, apă din cauza condiţiilor nefavorabile. Şi atunci încercăm să ajutăm atât cât se poate. Puteam ajuta atât cât putem, este o picătură care se înmulţeşte”, a spus acesta.
Valer Sorin Russu a afirmat că în luna mai era programată prima vizită a sa în Kenya, însă, din cauza noului coronavirus, au fost contramandate toate proiectele, chiar şi unele acţiuni din cadrul proiectului Kenya au fost stopate în ceea ce priveşte partea educaţională.
„S-a oprit şcoala acolo, s-a oprit şcoala aici şi nu am putut să continuăm. Ceea ce am reuşit să facem în această perioadă a fost să reconstruim grădiniţele din deşert, este o altă componentă şi chiar mi-a părut bine că am reuşit să facem acest lucru. Am reconstruit trei grădiniţe în deşert… Acolo este absolut o baracă care protejează împotriva vântului şi acestea trebuie să fie igienice şi să aibă utilitate. Suntem acum într-un moment în care pregătim, după perioada de stare de urgenţă din Kenya, pregătim renovarea şi reabilitarea şcolii din Urri Hills şi la aceasta vom adăuga şi o componentă alimentară, în sensul că vom construi o minicantină, un spaţiu pentru prim-ajutor şi o sală pentru grădiniţa din localitate. Cu siguranţă că am depăşit peste 1.000 de persoane pe care le-am ajutat. (…) Dar pe noi ne interesează ca toate aceste ajutoare pe care le îndreptăm către zonă kenyană, ugandeză şi etiopiană să ajungă să îşi facă efectul imediat. Prin aceasta diferă capacitatea noastră de a realiza proiecte, avem capacitatea de a interveni imediat”, a mai arătat Russu.
În cazul inundaţiilor din Uganda, a mai afirmat preotul, din momentul în care a primit semnalul, a durat doar trei zile până să fie trimişi banii pentru achiziţionarea de alimente pentru 150 de persoane şi aceasta graţie unor oameni generoşi.
„Am intervenit foarte rapid, la fel şi cu copiii din Etiopia, azi am primit semnalul şi în trei zile am trimis răspunsul. Înclinăm foarte mult să ajutăm copiii fiindcă ei sunt viitorul respectivelor societăţi şi, dacă avem grijă de ei, putem să avem şi speranţe de viitor. În Etiopia am văzut o fotografie în care un copil era scos la marginea satului şi lăsat efectiv să moară acolo, să nu vadă părinţii cum se chinuie şi corbii care aşteptau. Pe mine m-a mişcat atât de mult fotografia aceasta încât am spus că atâţia copii pe care îi pot ajuta, am s-o fac. Nu este mult, proiectul înseamnă 10 euro de copil în fiecare lună. Eu am luat cu familia mea 10 copii şi sunt şi alte persoane care s-au angajat să sprijine proiectul şi încercăm să creştem numărul de copii pe care îi luăm în grijă. Avem multe persoane din străinătate care au fost mişcate de acest apel şi, practic, acele componente de finanţare ale Proiectului Kenya sunt oameni din străinătate şi oameni din ţară”, a mai spus Valer Sorin Russu.
Preotul greco-catolic a precizat că există două firme care au contribuit cu sume substanţiale, dar că, în general, oamenii donează sume cuprinse între 20 şi 100 de lei.
„Avem destul de mulţi contributori şi atunci ei sunt încrezători fiindcă, ştiindu-mi activitatea de până acum, din ultimii 30 de ani – noi am fost primii care am deschis cantina socială, cei care am deschis staţia medicală în care am îngrijit 400 de bolnavi, noi am avut un centru medical, un centrul mare social. Oamenii, ştiind preocupările mele, au fost foarte receptivi şi au contribuit şi contribuie. Lumea contribuie, nu la cei de la care m-aş fi aşteptat şi care ar fi putut să o facă, ci oamenii simpli. Foarte interesant, cred că e vorba de caritate şi un simţ al facerii de bine, pentru că nu toată lumea simte acest lucru. Unii consideră că e absolut firesc să ajute, alţii din datorie religioasă ajută, iar alţii din faptul că este convingerea lor. Două firme m-au ajutat, ar fi putut mult mai multe, dar avem o deviză: noi nu cerem niciun leu de la nimeni. Am prezentat proiectul, iar atunci de la 5-10% dintre cei cărora ne-am adresat am avut şi feedback-ul prezentării. ‘Apă pentru oamenii deşertului’ a fost prima acţiune a noastră şi a constat în transportul a 12.000 de litri de apă în deşertul Chalbi, comunităţii Gabra. La primul transport am primit imaginile noaptea şi când a ajuns prima cisternă – pentru că acolo apa efectiv înseamnă viaţă … Îmi aduc aminte că din rezervorul maşinii picura apă şi oamenii s-au băgat cu bidoanele sub cisternă ca să nu piardă nici acele picături de apă. Nu ştiu dacă apa e mai valoroasă ca aurul, dar cu certitudine vă pot spune că e altfel ordinea valorilor, pentru că poţi să ai aur, dacă nu ai apă, mori. Cred că este mult mai importantă apa pentru ei”, a subliniat preotul.
Enoriaşii îşi amintesc că, în urmă cu un an, preotul greco-catolic a făcut un apel în biserică despre Proiectul Kenya, unde oamenii mor din cauza lipsei apei.
„Ne-am bucurat că dânsul s-a gândit la un asemenea act de caritate pentru că aici dovedeşte că se gândeşte la cei năpăstuiţi de soartă. Poate de multe ori a fost judecat că de ce îi ajută pe cei din străinătate şi nu ne ajută pe noi, cei din ţară, că şi la noi sunt năpăstuiţi de soartă, dar sigur în sufletul lui de preot s-a gândit la cei care suferă mai mult şi la cei care sunt mai lipsiţi decât noi şi care primesc ajutoare cu mult mai puţin decât primesc ai noştri. Am mai auzit de Kenya că este sărăcie şi că este multă lipsă de apă, ceea ce este viaţa, apa e egală cu viaţa, dar ne-am bucurat când dânsul a hotărât să pună în aplicare acest proiect pentru că noi, ca şi creştini practicanţi, ştim în sufletele noastre că trebuie să îţi ajuţi aproapele, trebuie să faci acte de caritate”, a spus Maria Şut.
Alţi credincioşi au spus că au donat câte 20 de lei, fiindcă atât au avut, dar au avut convingerea că dacă fiecare dă măcar atât, oamenii din Kenya nu vor mai suferi de sete pentru un timp. AGERPRES