Aplicaţia „Programul de cetăţenie digitală” din Ungaria a fost deja
descărcată de peste un milion de persoane
Aplicaţia „Programul de cetăţenie digitală” din Ungaria a fost deja descărcată de peste un milion de persoane

Aplicaţia „Programul de cetăţenie digitală” din Ungaria a fost deja descărcată de peste un milion de persoane

 Mai mult de un milion
de persoane au descărcat deja aplicaţia „Programul de cetăţenie
digitală” (DÁP) – a declarat însărcinatul prim-ministrului pentru
afaceri sociale prioritare într-o înregistrare video postată marţi
pe o reţea de socializare.

Zsolt Nyitrai a subliniat: statul prestator de servicii are datoria de a crea reguli inteligente şi utile, să facă serviciile publice accesibile şi pe cale digitală, garantând securitatea administraţiei şi a plăţilor. Acesta este motivul pentru care guvernul ungar a lansat Programul de cetăţenie digitală, al cărui scop este simplificarea comunicării între cetăţeni şi organele statului.

Odată cu această evoluţie, administraţia se mută pe telefoanele mobile; scopul este ca cetăţeanul să poată pleca de acasă cu cheia locuinţei şi cu un telefon mobil – a menţionat el, referindu-se la faptul că mai multe acte pot fi prezentate acum şi în formă digitală, folosind aplicaţia.

El a subliniat: cu ajutorul DÁP se economiseşte timp, totodată se protejează mediul şi se reduce birocraţia.

Popularitatea programului este dovedită de faptul că peste un milion de persoane au descărcat deja aplicaţia – a spus Zsolt Nyitrai, făcând apel şi la ceilalţi concetăţeni să o descarce.

MTI