Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a anunţat câştigarea unei finanţări de peste 1,7 milioane de lei pentru încă trei proiecte de cercetare derulate prin Centrul Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice (CCAMF), suma atrasă până acum în acest scop fiind de aproape 20 milioane de lei.
Potrivit site-ului UMF Târgu Mureş, proiectele care au obţinut finanţare vizează dezvoltarea şi validarea unui sistem de laborator de înaltă eficienţă pentru testarea de noi terapii împotriva infarctului miocardic, o metodă rapidă high resolution melting multiplex pentru analiza mutaţiilor genelor FLT3, NPM1 şi DNMT3A în leucemia acută mieloidă şi pentru dezvoltarea unui model experimental de predicţie genetică microarray multiplex ca „instrument în determinarea profilului de risc genetic pentru boala coronariană aterosclerotică în populaţia românească”.
De asemenea, UMF Târgu Mureş, în parteneriat cu Universitatea „Petru Maior” a mai câştigat finanţare pentru un alt proiect referitor la tehnologie optimizată de anodizare electrochimică pentru dezvoltarea acoperirilor nanostructurate pe baza de TiO2 pe suprafeţele complexe ale implanturilor biomedicale.
Cele mai mari proiecte aflate în cercetare la Centrul Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice (CCAMF) al UMF Târgu Mureş sunt dezvoltarea unor biomateriale care să ducă la regenerarea valvelor cardiace umane, în valoare de peste 8,7 milioane de lei şi unul de găsire a unui potenţial tratament care să poată preveni instalarea demenţei, despre care specialiştii susţin că apare frecvent după un atac vascular cerebral ischemic, în valoare de peste 8,8 milioane de lei.
Rectorul UMF Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a precizat recent că anul 2016 a fost unul generos din punctul de vedere al ofertei de finanţare prin ANCS, că universitatea a depus 32 de proiecte, dintre care aproape jumătate au fost deja aprobate pentru finanţare.
Dr. Leonard Azamfirei a arătat că în acest ritm, Centrul Avansat de Cercetări Medicale şi Farmaceutice va ajunge în curând să funcţioneze cu maximă eficienţă, prin atragerea de specialişti din afara UMF, precum şi oameni din interiorul universităţii.
AGERPRES
Foto: Kolos Ferenc
Tare! Tare! Tare!