Aproape 40 de scurtmetraje au intrat în competiţia finală a celei de-a 31-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native de la Târgu Mureş, care a debutat miercuri, acestea fiind selectate din cele 888 de producţii înscrise în etapa de preselecţie.
Cele 38 de scurtmetraje selectate, din 16 ţări, vor fi proiectate la Palatul Culturii din Târgu Mureş în cadrul festivalului, care se va desfăşura până duminică seara, iar programul de concurs va avea o durată totală de 9 ore şi jumătate.
În acest interval vor putea fi urmărite 21 de filme de ficţiune, 14 animaţii, trei filme documentare şi un film experimental, iar în concursul naţional vor intra 10 creaţii – şase filme de ficţiune, două animaţii, un film documentar şi un film experimental.
Organizatorii au arătat, miercuri, că, pe lângă programul de concurs, la Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native vor putea fi urmărite şi filme de lungmetraj, concerte şi piese de teatru, fiind organizată şi o expoziţie.
A 31-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native începe, miercuri, la Palatul Culturii din Târgu Mureş, cu prezentarea thrillerului „Spre nord”, un lungmetraj al lui Mihai Mincan, care se bazează pe o poveste adevărată.
Filmul „Spre nord” a concurat la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia şi a câştigat premiul publicului la festivalul Les Films de Cannes de anul trecut de la Bucureşti.
Tot în prima zi a festivalului este difuzat documentarul ”Salvaţi soldatul Böll”, care prezintă cele trei luni de convalescenţă petrecute la Sfântu Gheorghe, Debrecen şi Szentes de viitorului scriitor laureat al Premiului Nobel, Heinrich Böll.
Proiecţia va fi urmată de o întâlnire cu publicul la care participă regizoarea Olga Szederkényi şi Zoltán Kinizsi, unul dintre producători.
Prima zi se încheie cu primul lungmetraj al regizorului Sándor Csoma, ”Adâncimi şi înălţimi”, care prezintă din punctul de vedere al soţiei dispariţia în munţii Himalaya a renumitului alpinist Zsolt Erőss, născut în Miercurea Ciuc.
Premiile festivalului vor fi acordate de juriul format din Ana Gheorghe (scenarist, producător), Balázs Bodolai (actor), Iulia Voicu (lector universitar în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti, redactor al aarc.ro), Zsófia Buglya (critic de film, director de program al Cinematografului Naţional Urania), Szilárd Bernáth (regizor de film, operator imagine, editor de imagine) din Ungaria. AGERPRES