Din cele 806 de scurtmetraje înscrise pentru concurs la Festivalul Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native, 39 au fost selectate de juriul de preselecţie.
Din cauza restricţiilor impuse de epidemia de coronavirus, anul acesta juriul de preselecţie a selectat în şedinţă on-line filmele care vor intra în programul de concurs al festivalului din 7-11 octombrie.
Din juriu au făcut parte: Otília Ármeán (lector universitar la Universitatea Sapientia), György Durst (producător), Jenő Hartyándi (cineast independent, directorul şi coordonatorul artistic al Festivalului de Film şi Muzică Mediawave), Radu Vasile Igazság (artist vizual şi regizor de film, profesor universitar în cadrul Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București), Előd Németh (jurnalist, critic de film), Tibor Schneider (regizor, operator de imagine la Televiziunea Română). Conform deciziei lor, anul acesta 39 de scurtmetraje vor concura pentru marele premiu al festivalului aflat la a 28-a ediţie.
Creaţiile selectate reprezintă 20 de ţări, cele mai multe – zece – fiind înscrise în concurs din Ungaria, iar câte trei din România, Spania, respectiv Franţa. Printre creaţiile cele mai apreciate se numără 19 animaţii, 17 filme de ficţiune, două documentare şi un film experimental.
Juriul mare va delibera tot on-line. Membrii juriului sunt: Milos Itic, regizor de film şi critic de film sârb, fondator al filmovipreporuke.com; Tudor Cristian Jurgiu, regizor de film, scenarist; Ágnes Kocsis, regizor de film, scenarist, distins cu premiul Balázs Béla; Titus Muntean, regizor de film, scenarist; Barnabás Tóth, regizor de film, scenarist, actor, producător, fondator al companiei de teatru de improvizaţie Momentan; Ábel Visky, regizor.
După cum am anunţat anterior, anul acesta festivalul Alter-Native se mută din Palatul Culturii la Teatrul de Vară, iar intrarea se va face numai pe baza biletelor de o zi, care vor putea fi achiziţionate prin biletmaster.ro.
Partenerii festivalului: Teatrul Naţional Târgu Mureş, Universitatea de Arte din Târgu Mureş, Institutul Cultural Maghiar Bucureşti, Biblioteca Teleki. Finanţatori: Primăria Municipiului Tîrgu Mureş, Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Centrul Naţional al Cinematografiei, Fondul Cultural Naţional (Ungaria), Fundaţia Communitas.