În urma evenimentelor meteorologice produse în ultimele zile, în județul Mureș au fost inundate aproape 5.000 de hectare – 4.066 de hectare de teren arabil și peste 480 de hectare de pășuni și fânațe, a declarat prefectul Mircea Dușa, azi, într-o conferință de presă.
“De fiecare dată am atenționat primarii și comitetele locale pentru situații de urgență, s-a intervenit cu promptitudine pentru a diminua efectele căderilor mari de apă. În continuare avem o situație deosebită la Sânpaul, după cum știți, digul construit prin anii ’60 a fost rupt de către debitul mare de apă din albia râului Mureș și ca urmare a fost inundată o suprafață mare de teren agricol și de pășuni și sigur de 2 zile sunt în pericol cele 2 case să fie inundate, dar prin măsurile luate în ultimele zile am menținut nivelul apei revărsate în acea zonă, astfel încât să nu intre în case urmează ca azi sau mâine, pe măsură ce scade debitul în albia râului Mureș, să se închidă acea ruptură și să asigurăm deversarea apei acumulate în spateledigului prin pompele acelea de mare capacitate pe care le-am instalat acolo, să deversăm apa, pentru a face în așa fel încât în zona aceea apa acumulată în spatele digului să fie pompată în albia râului Mureș”, a declarant Dușa.
Acesta a anunțat și o serie de măsuri care urmează să fie luate pentru a veni în sprijinul proprietarilor suprafaței mari de teren arabil, pășuni și fânațe inundate. Astfel, comisiile de evaluare a pagubelor stabilite săptămâna trecută prin ordinul de prefect pe care l-a emis sunt în teren, însă, având în vedere volumul mare de muncă, va emite în cursul acestei zile un nou ordin, prin care va suplimenta numărul echipelor care se deplasează în acest scop în zonele inundate. În aceste echipe vor fi cooptați și reprezentanți ai Direcției Agricole și Dezvoltare Rurală și ai APIA Mureș, care să evalueze pagubele produse mai ales pe terenurile arabile, având în vedere că deja culturile sunt înființate, iar proprietarii, fermierii, au depus cereri la APIA pentru subvenție.
“De aceea, trebuie să avem o evidență foarte strictă a pagubelor având în vedere că sumele pe care urmează să le încaseze – este vorba de cererile pentru producția acestui an – să nu fie diminaute, având în vedere fenomenele meteorologice extreme, am avut o discuție cu directorii DADR și APIA în această dimineață, sigur că dacă producțiile, datorită faptului că au fost afectate pe cele 4.000 de hectare, vor fi mai mici din cauza efectelor inundațiilor, având în vedere procesele-verbale de constatare și de evaluare, sumele nu vor fi diminuate. Tot legat de producțiile din domeniul vegetal, noi vorbim de evaluările pe care le fac comisiile acestea conform Ordonanței 21, pentru persoanele juridice. Dar având în vedere precizarea din Codul fiscal, că și persoanele fizice care dețin terenuri arabile și sunt cultivate trebuie sprijinite, tocmai de aceea voi emite încă un ordin, tot în cursul zilei de azi, prin care voi înființa o altă comisie, conform Codului fiscal, compusă din reprezentanți de la APIA, Direcția Agricolă și de la ANAF de data aceasta, pentru a stabili pagubele produse și prin evaluările acestea care se fac să fie diminuat nivelul la care se calculează impozitul pe venit pentru proprietarii de terenuri arabile persoane fizice”, a mai spus prefectul.
Potrivit acestuia, echipele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureș și cele ale comitetelor locale pentru intervenții sunt mobilizate să intervină în sprijinul populației, dacă va fi cazul, având în vedere că și în zilele următoare se anunță ploi. (E.G.)