Aproape 7.000 de materiale pirotehnice deţinute fără drept, ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş
Joi, 29 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pe raza mai multor localităţi din judeţul Mureş, respectiv în localităţile Tîrnăveni, Crăciuneşti, Sîncraiu de Mureş, Gorneşti şi Ernei, pentru identificarea persoanelor neautorizate care deţin, în scop de comercializare, obiecte pirotehnice din categoriile a II-a şi a III-a.
Activităţile desfăşurate se înscriu în cadrul Planului de acţiune „Foc de artificii 2016/2017”, privind operaţiunile cu articole pirotehnice.
Astfel, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul subunităţilor de poliţie, au fost identificate 10 persoane, cu vârste cuprinse între 11 şi 39 de ani, care deţineau în vederea comercializării 6786 de materiale pirotehnice din categoriile a II-a şi a III-a.
Având în vedere că aceste materiale pirotehnice fac parte din categoria celor interzise a fi deţinute de către persoanele fizice, ele prezentând un grad ridicat de risc pentru persoanele neautorizate (respectiv pentru cele care nu au calificarea de pirotehnician), poliţiştii le-au ridicat în vederea confiscării.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice, deţinere şi folosire ilegală de materiale pirotehnice şi deţinere şi comercializare de materiale pirotehnice, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive.
La acţiuni au participat şi jandarmi.
Atenţie!
În conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.
Persoanele neautorizate pot folosi doar materialele pirotehnice din categoria FI, în care sunt incluse obiectele pirotehnice care prezintă un risc foarte scăzut, un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse. Acestea pot fi achiziţionate doar de la persoanele autorizate, fiind inscripţionate cu „F1”. Din această categorie nu fac parte petardele.
În aceasta perioadă, se recomandă părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.
Exemple:
#La data de 29.12.2016, la orele 17.30, poliţiştii din cadrul IPJ Mureş s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană folosește materiale pirotehnice în comuna Ernei.
În urma legitimării persoanei, s-a stabilit că este vorba despre un minor, de 14 ani, care deținea asupra sa 15 petarde de culoare gri, din clasa a II-a, motiv pentru care persoana a fost condusă la sediul Postului de Poliție Ernei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinere şi folosire ilegală de materiale pirotehnice, urmând a se da soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş.
#În aceeaşi zi, la orele 18.00, poliţiştii mureşeni au efectuat o acţiune în localitatea Teleac, comuna Gornești, pe linia comercializării produselor pirotehnice.
Din verificări, a reieşit că un minor, de 16 ani, deținea și comercializa de la domiciliu petarde și artificii.
De la domiciliul minorului au fost identificate și ridicate 2160 de petarde clasa a II-a, 1 petardă clasa a III-a și 2 artificii clasa a II-a.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deţinere şi folosire ilegală de materiale pirotehnice.