Municipiul Târgu Mureş găzduieşte, de marţi şi până duminică, a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Chitară „Harmonia Cordis”, cel mai mare festival de chitară din Estul Europei.
Ediţia din acest an a festivalului „Harmonia Cordis” va avea ca invitat special Trio Rosenberg, unul dintre cele mai influente trio-uri de Django jazz din lume, care va concerta pentru prima dată la Târgu Mureş.
Potrivit organizatorilor, în cadrul festivalului vor fi organizate recitaluri solo (chitară clasică, flamenco şi chitară jazz) şi spectacole artistice (recitaluri de chitară solo).
În prima zi a festivalului, în Cetatea Medievală din Târgu Mureş vor evolua duo Tudor Gliga – Orosz Dávid (România) şi Trio Rosenberg, iar pe parcursul manifestării vor cânta alţi 36 de artişti din ţară şi din străinătate.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.