Serviciul Maltez de Caritate din Ungaria împreună cu Centrul de Stat pentru Asistenţă Medicală (ÁEEK) vor derula un program cu obiectivul îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei şi transferarea bunelor practici de menţinere a sănătăţii.
Bence Rétvári, secretar de stat în cadrul Ministerului Resurselor Umane a declarat cu ocazia conferinţei de presă organizate, joi, că proiectului i-au fost alocaţi 986 milioane de forinţi (peste 14,7 milioane de lei) proveniţi din fonduri nerambursabile UE.
El a explicat că în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, prevenirea bolilor şi menţinerea sănătăţii, programul vizează îmbunătăţirea stării de sănătate a maghiarilor din ţara-mamă şi de peste hotare, precum şi diminuarea inegalităţilor sociale.
Guvernul ungar a tratat întotdeauna Bazinul Carpatic ca pe un spaţiu unitar, unde maghiarii nu trăiesc numai între graniţele Ungariei, ci şi în afara acestora, a spus secretarul de stat. Acest program ajută printre altele la îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei nu numai în Ungaria, dar şi a maghiarilor care trăiesc peste hotare, a accentuat Bence Rétvári.
Secretarul de stat a reamintit că au fost luate şi în anii trecuţi numeroase măsuri cu efecte benefice asupra sănătăţii. Dintre acestea a amintit înăsprirea prevederilor legii referitoare la protecţia nefumătorilor, introducerea impozitului pe alimentele junk-food, reforma sistemului de alimentaţie publică şi asigurarea gratuită a unor vaccinuri.
Lajos Győri-Dani, vicepreşedintele executiv al serviciului de caritate a explicat că în diferitele deplasări vor folosi experienţele acumulate timp de treizeci de ani. El a adăugat că doresc să ajungă în zone defavorizate locuite de maghiari pentru a evalua starea de sănătate a populaţiei şi a efectua diverse analize, respectiv pentru a oferi sfaturi medicale la faţa locului. În plus, ei sunt dispuşi să instruiască şi persoane care nu au cunoştinţe medicale.
Vicepreşedintele executiv consideră că programul ar putea ajunge la zeci de mii de persoane fiindcă a fost alcătuit astfel încât concluziile să poată servi ca fundament pentru diverse planuri de acţiune. “Problemele noastre sunt foarte asemănătoare, fie că vorbim de cele sociale sau de sănătate, a conchis Lajos Győri-Dani.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.