Patru bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, față de aceștia, instanța de judecată a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
La data de 11 august a.c., în cursul serii, polițiștii din Reghin au fost sesizați cu privire la faptul că, la un restaurant, din localitate, are loc un scandal între mai multe persoane.
La fața locului, s-au deplasat polițiști, jandarmi și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru aplanarea conflictului și restabilirea ordinii și liniștii publice.
Un bărbat a fost transportat la unitatea spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Până în prezent, față de 4 bărbați, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Ulterior, față de aceștia, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Totodată, în această dimineață, au fost efectuate 4 perchezitii domiciliare, la locuințele persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor, pentru administrarea întregului material probator.
Cercetările sunt continuate sub urmărirea penală proprie a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.