Arestat pentru distrugere, conducere fără permis şi în stare de ebrietate
Arestat pentru distrugere, conducere fără permis şi în stare de ebrietate

Arestat pentru distrugere, conducere fără permis şi în stare de ebrietate

Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Tîrgu Mureş au reţinut pentru 24 de ore, la data de 25 noiembrie a.c., un tânăr de 23 de ani, cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere.

La data de 25 noiembrie a.c, ora 02:35, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Tîrgu Mureş au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Gheorghe Doja din localitate, a avut loc un accident rutier.

La faţa locului, poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului implicat în accident, respectiv un tânăr, de 23 de ani, din comuna Ceuaşu de Câmpie, care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a acroşat sensul giratoriu de la intersecţia străzii Gheorghe Doja cu strada Budiului din municipiul Tîrgu Mureş.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a patru persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, pasagere în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acestuia rezultându-i o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea spitalicească în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei, însă acesta a refuzat.

În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul figura ca fiind radiat încă din data de 11.09.2017, iar plăcuţele de înmatriculare montate pe acesta corespundeau altui autoturism.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.