Argint european pentru Szőcs Bernadette, în proba de simplu feminin
Argint european pentru Szőcs Bernadette, în proba de simplu feminin

Argint european pentru Szőcs Bernadette, în proba de simplu feminin

Sportiva noastră a avut șansa de a juca pentru titlul continental în Linz, după zilele în care a încântat la masa de joc, iar de această dată a reușit să urce până pe a doua treaptă a podiumului.

Performanța reprezintă o premieră pentru Bernadette Szocs, întrucât tricolora a cucerit prima medalie din întreaga carieră, în proba de simplu, în cadrul unui Campionat European.

Iar finala din TipsArena a fost specială. Medaliate cu argint la dublu feminin, Bernadette Szocs și Sofia Polcanova s-au întâlnit la scurt timp după proba în care au fost coechipiere, iar tricolora a reușit să treacă peste primul set pierdut și să echilibreze ultimul act european.

În setul al treilea, componenta lotului României a condus cu 7-1 și a părut că are situația sub control, însă favorita fanilor austrieci a oferit revenirea zilei, iar până la final Bernadette Szocs s-a recunoscut învinsă, scor 1-4 (8-11 13-11, 10-12, 6-11, 9-11).

👀 Rezultate și informații despre Campionatul European, pe site-ul FRTM–> https://bit.ly/3ZVtLYf

📺 Meciurile se văd pe AntenaPLAY–> https://bit.ly/3P7H7cZ