Polițiștii din Mureș au ridicat 7 arme, 56 de cartușe letale și 10 trofee deținute ilegal, în urma a 5 percheziții efectuate la persoane bănuite de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Un bărbat a fost reținut.
La data de 2 februarie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, au efectuat 5 percheziții domiciliare.
Activitățile s-au desfășurat la locuințele unor persoane bănuite că dețin ilegal arme în vederea comiterii infracțiunii de braconaj.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 3 arme de tir sportiv cu aer comprimat, fără serie, dintre care una prevăzută cu lunetă, 2 arbalete, o suliță, o sabie, 56 de cartușe letale de diferite calibre, 5 trofee de căpriori și 5 trofee de cerb carpatin.
Din verificări a reieșit că o parte din arme și muniții ar proveni din spațiul intracomunitar.
Un bărbat, de 27 de ani, a fost reținut, pentru 24 de ore, ulterior magistrații au dispus față de acesta măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.