Felul în care te îmbraci spune multe despre tine. Indiferent dacă mergi la cumpărături sau iei parte la o ședință importantă, ținuta vorbește în numele tău. Așadar, este bine să ai în vedere câteva aspecte în momentul în care îți organizezi garderoba. Primul lucru și cel mai important este faptul că articolele la modă nu sunt neapărat o investiție care să merite. În schimb, ar fi mai bine să deții câteva elemente clasice, pe care le să le poți combina cu ușurință. În rândurile următoare vei găsi câteva exemple de articole vestimentare care nu trebuie să-ți lipsească din garderobă.
Sacoul negru
Chiar dacă nu obișnuiești să porți ținute elegante, la un moment dat tot vei avea nevoie de un astfel de element. În plus, trebuie să știi că sacoul negru poate fi combinat cu un tricou și cu o pereche de blugi, pentru a forma o ținută casual.
Dacă intenționezi să îți achiziționezi un sacou pe care să-l porți deasupra altor haine, ar fi bine să te asiguri că alegi o măsură potrivită. În general, lungimea mânecilor nu trebuie să depășească încheieturile, însă această problemă poate fi rezolvată dacă le sufleci puțin.
În mod evident, dacă ești mai îndrăzneață sau dacă ai obiceiul de a purta sacouri în mod regulat, îți poți diversifica imprimeurile sau culorile alese.
Rochia elegantă
În zilele noastre nu există prea multe persoane care poartă rochii în mod curent. Stilul de viață activ nu se potrivește de fiecare dată cu această ținută. Totuși, garderoba ta are nevoie de acest element pentru momentele în care trebuie să iei parte la un eveniment formal.
Rochia elegantă te scoate din încurcătură mereu. Tot ce îți trebuie pe lângă acest element pentru a crea o ținută, sunt pantofii și câteva accesorii. Atenție însă, dacă rochia ta are deja un imprimeu încărcat sau câteva elemente de impact, poate ar fi bine să alegi bijuterii simple sau chiar să renunți la ele.
Hanoracul comod
În trecut, treningul era purtat de către persoanele care doreau să aibă parte de confort pe terenul de atletism sau la sala de gimnastică. Lucrurile au luat o întorsătură de atunci și din ce în ce mai multe persoane, chiar și vedetele, au început să poarte hanorace și treninguri în fiecare zi.
De-a lungul anilor am tot văzut vedete care își expun cele mai colorate, confortabile sau încărcate de diamante hanorace. Mai mult, pe la sfârșitul anilor 2000, hanoracul clasic a devenit ținuta nelipsită de la masa jucătorilor de poker. Fie că vorbim de un eveniment de renume sau doar de o provocare a minții, hanoracul a fost adoptat de către toată lumea. Deodată, toți jucătorii de la masa de poker au început să-l poarte cu mândrie, lucru care poate fi văzut și astăzi.
Blugii versatili
Nimic nu se compară cu o pereche de blugi lejeri. Aceștia sunt este unul dintre articolele vestimentare care pot fi combinate în foarte multe feluri. Blugii pot fi purtați la birou, în oraș sau la restaurant.
O pereche de blugi versatili se potrivesc oricărei persoane și nu trebuie să lipsească din garderobă. Tot ce trebuie să faci este să te asiguri că alegi o pereche care ți se potrivește. Aceștia trebuie să fie confortabili, pentru a te putea mișca în voie toată ziua.
Cămașa albă
Cămașa este o altă piesă vestimentară multifuncțională. În funcție de felul în care o combini, poți realiza mai multe ținute care se potrivesc în diferite contexte.
Aceasta poate fi purtată cu o pereche de blugi, cu o fustă sau o rochie și poate fi accesorizată cu o curea în talie. Acest element te va face să te simți bine în pielea ta, iar dacă nu obișnuiești să o porți, poate la un moment dat vei avea nevoie de ea.
Când vine vorba de cămașă, nu există un mod anume sau un context în care trebuie purtată. Ea poate fi asortată chiar și cu un pulover, pentru un look elegant pe durata iernii.
Câteva tricouri negre și albe
Un tricou negru poate fi purtat în foarte multe combinații, la fel ca varianta albă. Dacă tocmai îți pui bazele garderobei, ar fi bine să începi cu acestea două.
Treptat poți trece la tricouri colorate sau cu un imprimeu mai îndrăzneț. Acestea pot fi purtate atât atunci când mergi la sală dar și atunci când îți dorești o ținută mai elegantă. Cum? Cu ajutorul sacoului și a câtorva accesorii.
Toate aceste articole vestimentare pot fi achiziționate în timp și, bineînțeles, pot fi adaptate în funcție de preferințe sau stil personal.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.