În urma unor verificări, polițiștii din Mureș au ridicat 800 de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute și care purtau denumirile unor mărci cunoscute. Prejudiciul este de aproximativ 40.000 de lei.
La data de 9 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș au efectuat mai multe verificări, la societăți comerciale ce ar fi oferit spre vânzare articole vestimentare.
În urma acțiunii, au fost ridicate 800 de articole vestimentare, purtând însemnele distinctive ale unor mărci renumite, posibil a fi contrafăcute.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 40.000 de lei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.