Duminică, în cadrul „Zilelor Târgumureșene”, marelui actor, membru UNITER și al Teatrului Național Târgu Mureș, i-a fost conferită distincția de „Cetățean de Onoare al Municipiului Târgu Mureș”, în semn de recunoștință pentru meritele sale excepționale într-o carieră strălucită în care a dat viață la peste 70 de roluri, atât pe scenă, cât și pe marele ecran.
Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat! a anunțat Primăria municipiului Târgu Mureș.
Actorul Ion Rițiu s-a născut la 4 decembrie 1950, la Târnăveni.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București în 1975 și din același an este actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș. S-a remarcat pe această scenă în zeci de roluri, ca Damis, în Tartuffe de Moličre; Petea, în Patru Lacrimi de Victor Rozov; Ionescu, în O Scrisoare Pierdută de I. L. Caragiale; Alfred, în Rătăcire de Tudor Negoiță; Tânărul, în Mincinosul de Carlo Goldoni; Maro, în Dundo Maroje de Marin Derzici; Dulgherul, în Povestea Dulgherului Și A Frumoasei Sale Soții de Radu Stanca; Baronul Günther, în Floriile Unui Geambaș de Sütö András; Vlăduț, în Adolescenții de I. C. Cătina; Eduard, în 33 De Scrisori Anonime de Méhes György; Octav Șoimu, în Ciuta de Victor Ion Popa; Ion, în Ion de Mihail Sorbul, după Liviu Rebreanu; Bimbo, în Havuzul de Paul Everac; Cléonte, în Burghezul Gentilom de Moličre; Vlad, în A Șaptea Necunoscută de Tudor Negoiță; Asmarandei, în Luna De Miere de Platon Pardău; Siropilin, în Pelicanul de August Strindberg; Lucentio, în Îmblânzirea Scorpiei de William Shakespeare; Thomas Mowbray, în Richard Al II-Lea de William Shakespeare; Filippas, în Provocarea de Kostas Asimakopoulos; Titi Albu, în Mandache Și Tranziția de Zeno Ghițulescu; Alec, în Clinica Amanților de John Chapman și Dave Freeman; Abel Znorko, în Variațiuni Enigmatice de Eric-Emmanuel Schmitt, etc.
În 1983 era distribuit de regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Duelul, rolul lui Rică Păsărin, apoi a jucat în alte filme regizate de acesta ca: Noi, cei din linia întâi (1985)- Căpitan de infanterie; Ciuleandra (1987)- Puiu Faranga; Mircea (1989)- Baiazid; Coroana de foc (1990); Oglinda (1993); Templul tacerii (1994); Supraviețuitorul (2008)- Cristian Vasile; Poker (2010)- Marcel.