Clubul ASA Târgu Mureş a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că a încetat colaborarea cu tehnicianul Ilie Stan, care se afla în funcţie de la sfârşitul anului trecut.
„Ținem să-i mulțumim tehnicianului Ilie Stan pentru munca profesionistă depusă în ultimele luni la clubul nostru, reușind într-un timp scurt timp să închege o echipă competitivă, cu șanse de a se salva de la retrogradare.Mulțumim pentru tot și mult success în carieră!” afirmă clubul pe site-ul propriu.
Fostul mijlocaş de la Steaua a vorbit, în exclusivitate pentru ProSport, despre mediul ciudat în care a fost obligat să-şi facă meseria. Buzoianul susţine că un oficial din conducere i-a impus să introducă un jucător în primul 11 la sosirea sa la Târgu Mureş. „Toată presiunea care s-a exercitat asupra echipei… am absorbit-o eu. Să nu o simtă băieţii. Nu sunt cârpa lor! Suntem în epoca sclavagismului! Mi se impunea să bag un jucător în primul 11 şi jucam în 10 pe teren. Este fiul unei persoane din conducere. Nu am mai rezistat într-un asemenea mediu revoltător. Nu pot să spun despre cine este vorba, am încheiat acum amiabil şi merg mai departe. Le urez mult succes băieţilor”, a declarat Ilie Stan.
Din informaţiile ProSport, jucătorul despre care vorbeşte Stan este Tiberiu Petriş (22 de ani), fiul unui om de afaceri din Târgu Mureş. Mijlocaşul a jucat 142 de minute în 7 meciuri în acest sezon. „Eu cred că aş fi rămas în Liga 1 dacă aş fi fost lăsat să-mi fac treaba! Am reuşit cu Velayos venit din Liga a treia din Spania, cu jucători aduşi din Liga 2, reinventaţi de mine, cu Ferfelea, cu Bănel, să progresăm şi să le punem mari probleme echipelor importante. Alături de pilonii Mureşan şi Marius Constantin am reuşit să asamblez o echipă competitivă. Îmi plânge inima acum”, a mai spus Iliesta.
Agent FIFA, Tibi Petriş, tatăl fotbalistului de la ASA, este un fost apropiat al lui Sorin Ţerbea, decedat în 2013. Membru în Consiliul de Administraţie al echipei din Târgu Mureş, omul de afaceri deţinea formaţia FC Juniorul şi a intenţionat în mai multe rânduri să preia gruparea ASA. Petriş este omul care în 2013 reuşise să-l convingă pe Ladislau Boloni să devină manager general al echipei ardelene.
ASA Târgu Mureş se află pe ultimul loc din play-out, cu 9 puncte. Sub conducerea lui Ilie Stan, ASA a remizat pe Naţional Arena, scor 1-1 cu Steaua, iar sâmbătă, în etapa a doua a play-out-ului, a învins Concordia, pe teren propriu, scor 2-1. Fostul căpitan al Stelei i-a condus pe mureşeni în opt partide, înregistrând o victorie, trei egaluri şi patru înfrângeri.
Noi ,muresenii din America ne pare rau ,ca si astazi se mai practica ,……….baga pe baiatul lui TATA (Tibi Petris) fiind necopt pentru divizia A .,unde chiar trebuie ,sa areti ….valoare jucind intr-o ,echipa cu Gabi Muresan ,Marius Constantin ,G.Mendy jucatori care au jucat sutr de meciuri in prima divizie . Schimbariile de antrenori absolut de loc nu-i fac bine echipei mai ales ca luptam pentru evitarea retrogradarii . Ce spuneti am, DREPTATE nu-i asa ??????Pe curind sa ne intilnim pe TAN-SIL ,la primavara .