Judecătoarea Andreea Ciucă de la Curtea de Apel Tîrgu Mureş, prin Asociaţia Magistraţilor din România în fruntea căreia se află ca preşedinte interimar, ia poziţie după apariţia declaraţiilor făcute de fostul deputat Sebastian Ghiţă, precum şi faţă de afirmaţiile făcute de judecătoarea Camelia Bogdan. Intr-un comunicat remis Lumeajustitiei.ro in data de 6 ianuarie 2017, Asociatia Magistratilor din Romania îşi exprimă convingerea că dezvăluirile făcute de Sebastian Ghiţă „vizează probleme de o vădită gravitate,” şi se delimitează în mod ferm de orice act, gest, faptă care ar fi de natură să contureze , fie şi numai aparent, ideea posibilităţii de a „fabrica” dosare penale”.
În încheierea comunicatului nr. 2 din 6 inaurie 2017 al Aspciaţiei Magistraţilor din România se arată:
„Asociatia Magistratilor din Romania afirma, o data in plus, ca independenta magistratului, strict necesara pentru actul de justitie (principiu neinventat de dreptul roman), nu poate constitui pavaza pentru incalcari ale legii – in masura in care acestea sunt dovedite, in conditiile legii –, insa, pe de alta parte, imperativul respectarii acestei independente impune evitarea generalizarilor, constand in punerea tuturor judecatorilor si procurorilor sub aceeasi anatema, in situatii de genul celei in discutie.”
EM
Sursa luju.ro