După comunicatul de acum câteva zile (link: http://bit.ly/3GWUHxn), astăzi vă prezentăm monitorizarea noastră independentă a tuturor proiectelor de autostradă aflate momentan în procedură de achiziție publică.
Sunt 18 segmente de pe 4 autostrăzi (A0, A3, A7 și A13), puțin peste 444 km cu o valoare estimată totală de 6,54 miliarde euro. Unele merg neașteptat de bine (A7 unde UMB a ofertat extrem de agresiv și a speriat competitorii), iar altele își continuă epopeile halucinante începute acum mai bine de 3 ani (A0 Nord).
Cei 444 în licitație se adaugă celor 451 kilometri de autostradă și drum expres care au contracte de lucrări semnate în acest moment. Împreună sunt 895 km care pot fi livrați în următorii 10 ani, într-un scenariu realist-optimist, inclusiv secțiunile teribile de pe A1 Sibiu-Pitești (69 km prin creierii munților) și A3 Poarta Sălajului-Nușfalău (include Tunelul Meseș lung de aproape 3 km).
O medie de 90 km inaugurați pe an este dublul vitezei medii a ultimilor 5 ani, dar este un obiectiv care poate fi atins și trebuie asumat de toți miniștrii Transporturilor și de către responsabilii CNAIR.
Vom încheia anul 2022 cu 994,6 km de autostradă și drum expres aflați în exploatare, iar pentru o rețea decentă (chiar dacă nu completă), mai avem nevoie de aproximativ 2000. În următorii 10 ani TREBUIE și PUTEM construi MĂCAR 900 kilometri, chiar dacă ținem cont de bâlbele și poticnelile legendare ale autorităților, provocările tehnice și riscurile la trecerile Carpaților și lălăiala și lenea unor antreprenori generali.
În curând vom reveni cu actualizarea monitorizării pe loturile de autostrăzi și drumuri expres aflate în pregătire: licitații și întocmire de studii de fezabilitate.
Asociația Pro Infrastructura
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.