Odată cu apariția unui nou sistem de colectare al deșeurilor în județul Mureș, cu excepția reședinței de județ deocamdată, plata pentru serviciul de salubritate se face direct către Primării, fiind excluse asociațiile de proprietari din această ecuație. În condițiile date, Asociațiile rămân doar un intermediar al plăților către compania de apă. Asociațiile de proprietari reprezintă o moștenire comunistă, iar eficiența acestora e limitată la acele cazuri singulare, unde anumiți administratori implicați, rezolvă probleme concrete ale locatarilor. O mare parte însă, consumă fonduri inutil.
Deseori scandalurile care se iscă între locatarii dintr-un bloc sunt generate de modul de repartizare a consumurilor de apă potabilă, ținând cont de așa-zisele pierderi care apar între indicele arătat de contorul de branșament montat la intrarea în bloc și suma indicilor de la apometrele din fiecare apartament. Legea 224 din 15 iulie 2015 (care a intrat în vigoare în data de 2 august), care modifică Legea 241/2006, a serviciului public de alimentare cu apă și canalizare, reglementează modalitatea de contractare individuală a serviciului de alimentare cu apă, eliminând barierele legislative în ceea ce privește contorizarea indivi- duală dintr-un condominiu unde sunt mai multe locuințe.
Există numeroase persoane care se interesează cu privire la modalitatea în care se poate face separarea consumului de apă potabilă în blocurile de locuinţe. Acest lucru se întâmplă mai ales când se sistează furnizarea apei potabile către asociaţiile de proprietari cu datorii. Lucru de înţeles, având în vedere faptul că, din păcate, în momentul sistării apei la o scară de bloc, pe lângă cei care au datorii, rămân fără apă şi locatarii bun-platnici.
Separarea consumului de apă într-un bloc de locuinţe, se poate face cu acordul autentificat al tuturor proprietarilor, pe cheltuiala acestora şi cu execuţia concomitentă a lucrărilor la instalaţiilor interioare şi exterioare, pentru toţi proprietarii. Metodologia de separare se găsește pe pagina operatorului www.aquaserv.ro sau la Centrul de Relaţii cu Clienţii al AQUASERV, unde sunt descrise pe înţelesul tuturor etapele de realizare a separării consumului de apă în blocuri, precum şi toate condiţiile tehnice în care Compania AQUASERV poate aviza astfel de lucrări.
Metodologia este valabilă pentru întreg județul, dar până în prezent doar Primăria Târgu Mureș, împreună cu asociațiile de proprietari, au semnat un protocol cu Aquaserv. Costurile investiției sunt împărțite între semnatarii acestui protocol, locatarii din blocurile de locuințe trebuind să suporte costurile modificărilor instalațiilor interioare din apartamentele aflate în proprietate. Pentru implementarea acestui protocol este necesar acordul individual al tuturor proprietarilor, sarcină care revine asociaților de proprietari.
Odată cu implementarea acestui proiect, se pune întrebarea firească despre modalitatea de achitare a facturii către furnizorul de apă. Până în prezent, locatarii din blocuri achită contravaloarea apei potabile consumate la asociația de proprietari. După ce separarea consumului de apă va fi efectuată, logic ar fi ca fiecare consumator să își achite factura direct la Aquaserv, existența asociaților de proprietari nemaifiind justificată.