Pentru prima dată (deși mă trag din zonă), am circulat pe Drumul Județean care leagă comuna Coroisânmărtin de orașul Dumbrăveni (Sibiu). Este un drum care a fost reabilitat până nicăieri, adică la marginea unei păduri, probabil limita cu județul Sibiu (nu e niciun afișaj în acest sens). De acolo, Dumnezeu cu mila. Să te ferească sfântu’ să dai într-un crater, format într-o curbă în care ai tentația să-ți duci puțin privirea spre niște lacuri superbe și un peisaj Transilvan de coline mirifice. Este o șosea reabilitată cu fonduri Europene din punctul A în punctul… liziera pădurii.
Cum e posibil ca un asemenea proiect să nu fie depus în comun cu Consiliul Județean Sibiu pentru a finaliza o șosea cap-coadă?
…
Din surse demne de încredere, am aflat că societatea de distribuție a gazului are în plan schimbarea conductei magistrale pe tot tronsonul străzii Gheorghe Doja, din Tîrgu Mureș. Se va sparge, se va lucra și se va circula pe o bandă, cel puțin pe un sens de mers. Cred că ați experimentat cu toții cam cum se denivelează carosabilul în urma unor astfel de lucrări și că niciodată nu se reușește aducerea asfaltului la forma inițială. Peste un an poate vor avea și cei de la Electrica în planul de investiții o astfel de lucrare, peste doi ani ce de la Aquaserv etc. Așteptările mele de la liderul comunității este să-i convingă pe toți, chiar dacă majoritatea sunt privați, că aceste investiții trebuie făcute deodată, în momentul în care și autoritatea locală își reabilitează carosabilul.
…
Avem un dig destul de bine consolidat. Este vorba despre fostul traseu al mocăniței, să zicem între Acățari și Sovata. Aici s-ar putea dezvolta ușor o pistă de biciclete între cele două localități. Lucru care ar însemna mult pentru Sovata și pentru noi, cei care vrem să pedalăm în siguranță cu copiii, în natură și în liniște: ar porni multe afaceri locale (e un traseu de vreo 40 de kilometri); mulți ar pleca sâmbătă dimineața și s-ar întoarce duminică seara și ar revigora regimul hotelier și în extrasezon.
– Pai e al CFR-ului!
– Și?
Astfel de probleme aș vrea să fie rezolvate de politicieni și astfel de drumuri să fie decontate la București. Acesta este lobby-ul și influența pe care o aștept de la liderii locali.
Sunt trei exemple concrete, nu povești. Încercăm să le facem într-un an?
Așteptările mele concrete de la liderii locali
Category: Stirile Punctul