Comisia formată din consilierii locali târgumureșeni Olimpiu Sabău Pop – coordonator, viceprimarii Ionela Ciotlăuș, Józsa Tibor, Bakos Levente, Ioana Roman, Sebastian Pui, Gheorghe Urcan, și-a încheiat activitatea de analiză și verificare a contractelor privind serviciile publice de parcări, transport local și salubrizare. Concluziile sunt dureroase: contractele nu se respectă, bugetul local este prejudiciat și angajații primăriei nu par să aibă vreo problemă cu scurgerea banilor publici nelegal spre conturi private. Raportul însușit de către toți membrii săi – cei ai PD-L cu obiecțiuni – a fost prezentat în ședința ordinară a CL Tîrgu-Mureș din 26 martie.
În vizor – trei contracte
Comisia a urmărit prin activitatea de analiză şi verificare a celor trei contracte: satisfacerea cerinţelor şi a nevoilor de utilitate publică municipală, continuitatea serviciului, standardele şi indicatorii de performanţă ai serviciilor prestate, realizarea investiţiilor asumate prin contractul de delegare de către prestatori, admiterea obligaţiilor contractuale privind plata redevenţelor, modul în care se gestionează şi administrează infrastructura edilitar-urbană, respectarea şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de delegat, respectiv asigurarea rentabilităţii şi eficienţei economice a serviciilor publice în raport cu interesele Administraţiei Publice Locale.
Buget prejudiciat
Comisia a verificat cele două contracte încheiate între primărie şi Tracia Trade Exim, respectiv cel privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a parcărilor publice cu plată, având numărul 16/20.01.2009, respectiv cel de asociere cu nr. 169/25.04.2006 cu privire la parcările din incinta Complexului de Sport şi Agreement Mureşul, străzile din vecinătatea acestuia, Piaţa Armatei şi străzile învecinate. În primul rând, legat de contractul de delegare, comisia a redat succint cele constatate în raportul Corpului de Control al primului-ministru, din 13 octombrie 2012. Nu insistăm asupra acestui raport prezentat pe larg de săptămânalul Punctul în urmă cu o lună. Reținem doar punctul de vedere al comisiei: ,,încheierea contractului şi toate operaţiunile juridice care au precedat au fost încheiate în condiţii cel puţin discutabile asupra cărora există verificări şi în momentul de faţă ale autorităţilor judiciare competente în stabilirea şi combaterea infracţiunilor precum şi acelor administrative: Guvernul României şi ANRMAP”.
De asemenea, membrii comisiei au mai constatat că nu sunt delimitate prin marcaj locurile de parcare de pe străzile de staţionare cu plată, nu au fost instalate cele 100 de camere de supraveghere prevăzute în caietul de sarcini, au fost înființate parcări pe străzi care nu au fost licitate – Tudor Vladimirescu, strada Crizantemelor, incinta Hotelului Continental şi str. Liceului. Legat de plata redevenței, comisia a consemnat că Tracia Trade nu a plătit niciodată redevenţa echivalentă pentru cele 3.119 locuri de parcare licitate şi la care s-a obligat prin contract. De altfel, cum săptămânalul Punctul a prezentat, Camera de Conturi a sesizat în raportul său anual pe 2011 prejudicierea bugetului local cu 407.000 de lei prin neîncasarea redevenței. Comisia a propus astfel: însuşirea de către Consiliul Local a Raportului Corpului de Control al primului-ministru şi identificarea soluţiei prin care să se restabilească ordinea juridică care a fost încălcată cu ocazia încheierii acestui contract, într-un termen de 3 luni, să se realizeze toate investiţiile la care era obligat concesionarul, delimitarea prin marcaj a locurilor de parcare de pe străzile de staţionare cu plată, recuperarea redevenţei neîncasate care corespunde diferenţei dintre locurile de parcare concesionate (3119) şi cele pentru care s-a plătit în concret redevenţa, îndepărtarea plăcuţelor care informează necesitatea plăţii taxei de parcare pe cele patru străzi care nu fac obiectul contractului, delimitarea prin marcaj a locurilor de parcare de pe străzile de staţionare cu plată.
Contract după ureche
În ceea ce privește contractul pentru 13 străzi şi incinta Complexului „Weekend”, comisia constată că ,,nu sunt identificate nici măcar estimativ numărul locurilor de parcare pentru care trebuie plătită taxă. Redevenţa plătită Primăriei, conform art. 3 din contract, este reprezentată de cota de 50% din profitul generat de către încasările din exploatare”.
Comisia a constatat că activitatea de taxare a parcărilor nu este fiscalizată, Tracia Trade refuzând, de asemenea, să le pună la dispoziție bonurile fiscale înregistrate emise pentru parcările din zonă. De altfel, sumele încasate de Primărie în acest perimetru sunt rușinoase. În luna iunie 2008 societatea virează Primăriei Tîrgu-Mureş 11,95 lei, în luna iunie 2009 – 14.819 lei, iunie 2010 – 1.332 lei, iunie 2011 – 369 lei, iunie 2012 – 652 lei. Practic, arată comisia cheltuielile cu întreţinerea zonelor de parcare date în concesiune (iluminat public, salubrizare) sunt mai mari decât redevenţa achitată de către concesionar.
De asemenea, Comisia constată că bariera din spatele Complexului „Weekend” cenzurează accesul în localitatea vecină (Sîngeorgiul de Mureş), provocând o încălcare a libertăţii de circulaţie a persoanelor. Concluzia: rezilierea contractului.
Transportul local, blocat în timp
Referitor la contractul de transport local, comisia a verificat toate cele trei contracte şi acte adiţionale ulterioare încheiate cu operatorii de transport. Comisia a constatat că acestea nu sunt ajustate la nevoile actuale de deservire a populaţiei şi la cerinţele legislative actuale mult modificate şi îmbunătăţite faţă de anul 1999, contractul încheiat cu SC Tudor Trans Serv SRL şi SC Siletina Impex SRL şi-a încetat valabilitatea în luna decembrie 2012, contractul de asociere încheiat între SC Transport Local SA şi SC Siletina Impex SRL îşi va înceta valabilitatea la 19.04.2013, nu s-au evaluat şi nu s-au menţionat în aceste contracte indicatorii de performanţă ai serviciului public de transport, nu s-a îmbunătăţit infrastructura de transport rutier public de persoane în conformitate cu cerinţele legislaţiei în vigoare, nu s-au făcut adaptările necesare pentru transportul persoanelor cu nevoi speciale conform legislaţiei în vigoare, nu s-au realizat integral investiţiile impuse prin contractul de asociere de către S.C. Siletina Impex SRL, nu s-a modificat şi adaptat Regulamentul de organizare a transportului public de persoane în Tîrgu-Mureş şi planul de transport aferent din anul 2002, acestea fiind depăşite atât din punct de vedere legislativ, cât şi din punctul de vedere al aglomerării urbane actuale. Comisia consideră că un prim pas în ceea ce priveşte delegarea acestui serviciu este de a evalua starea actuală a serviciului public local de transport prin efectuarea unui studiu de oportunitate care să cuprindă: auditul reţelei de transport municipale, auditul parcului de vehicule (autobuze şi microbuze), auditul potenţialului de călători. De asemenea, recomandarea comisiei este de a fi elaborată o strategie pentru dezvoltarea durabilă a serviciului public de transport. Nici în privința subvențiilor, lucrurile nu sunt tocmai transparente. Comisia consideră că, pentru diminuarea subvențiilor nejustificat acordate de la bugetul local, şi cu un control mult mai riguros se impun a fi adoptate, acte administrative prin care se aprobă regulamente privind organizarea și funcționarea serviciului de transport public local și modul de acordare a gratuităților/ subvențiilor, după o procedură care permite monitorizarea reală a beneficiarilor.
Strategia de dezvoltare durabilă a serviciului public de transport public de persoane vizează: reducerea cantităţii de combustibili convenţionali (motorina) obţinuţi prin exploatarea resurselor naturale, reducerea poluării mediului înconjurător, creşterea gradului de confort şi siguranţă al transportului public de persoane, inclusiv a persoanelor cu dizabilităţi, construirea şi amplasarea de staţii de autobuze sau modernizarea celor existente, amplasarea în autobuze a sistemului necesar de comunicare a poziţiei fiecărui autobuz prin informaţii transmise dispeceratului de monitorizare, în timp real, amplasarea în zonele cu un flux important de călători, a unor automate pentru eliberarea abonamentelor şi biletelor non stop. Avantajele acestor sisteme sunt legate de reducerea costurilor de distribuţie, creşterea gradului de distribuţie a titlurilor de călătorie şi facilitatea interacţiunii dintre operatorul de transport şi călător, amplasarea în staţiile de autobuz cu un flux mare de călători a sistemelor ,,street display sistem” conectate la dispeceratul de monitorizare a flotei, oferind astfel date concrete privind timpul rămas până la sosirea în staţie a următoarelor autobuze, modificarea modalităţii de executare a transportului de călători în sensul utilizării autobuzelor pe toate traseele urbane cu un flux mare de călători, pentru traseele secundare şi sau greu accesibile, se pot folosi autovehicule de tip microbuz sau midibus.
În final, comisia a propus ca Primăria și CL să demareze în regim de maximă urgenţă procedura legală de atribuire a unui nou contract de transport public local în urma realizării unui studiu aprofundat.
Pe lângă contract
Nereguli grave au fost constatate şi în ceea ce priveşte derularea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare. Astfel, deşeurile nu sunt cântărite, nu se precolectează în punctele de precolectare din municipiu, platformele de precolectare nu au fost realizate, spălarea şi dezinfectarea recipienţilor a fost transferată în sarcina asociaţiilor de proprietari, Primăria nu a urmărit calitatea prestaţiei şi cantitatea de deşeuri municipale transportate efectiv, deşeurile stradale nu se cântăresc, nu s-a realizat sistematizarea prin relocarea deşeurilor nivelate şi compactate, nu s-au respectat clauzele referitoare la protecţia mediului, depozitul nu a fost închis etc.
Financiar, comisia a constatat expirarea scrisorii de garanţie bancară de bună execuţie a contractului la data de 25.02.2012, dar în urma solicitării comisiei se emite o nouă scrisoare de garanţie la data de 26.02.2013, în cuantum de 162.331 lei (36.000 de euro), care este însă inferioare cerinţelor contractuale.
Pe parte de investiţii, comisia a remarcat că acestea nu au fost realizate, creându-se un prejudiciu bugetului local de peste 2,5 milioane de lei, prejudiciu constatat şi de Camera de Conturi.
În plus, deşi era obligată prin contract, Primăria Tîrgu-Mureș nu a întreprins măsuri pentru recuperarea contravalorii investițiilor nerealizate de Salubriserv în primul an de contract (2008), ba mai mult acestea au fost amânate motivându-se realizarea proiectului judeţean de management a gestiunii deşeurilor. Ultima amânare datează din 2011, când Consiliul Local a decis amânarea cumpărării europubelelor şi mai aprobă realizarea investiției ,,Amenajare depozit provizoriu de deșeuri și drum de acces”, în valoare de 1.131.170 de euro, de către Salubriserv, valoare egală cu valoarea investițiilor amânate sau la care s-a renunțat conform HCL 403/2009 și conform art. 1 din prezenta HCL.
Având în vedere că HCL nr.198 din 19.05.2011 nu prevede și un termen de realizare a acestei investiții, Salubriserv nu a realizat această investiție până acum. Cu toate că în mod normal, contractul ar fi reziliat, Primăria a plătit sume frumuşele operatorului de salubrizare, în schimb nu a a încasat redevenţa datorată de Salubriserv. Comisia a propus ca până la 31 august să fie remediate toate problemele constatate, altfel contractul să fie reziliat.
S-au propus printre soluții…
..Identificarea imediată a celui mai apropiat depozit conform pentru depozitarea deşeurilor, supravegherea şi totodată obligarea operatorului de a respecta prevederile legale şi de mediu ce se impun, reluarea imediată a lucrărilor de investiţii la staţia de epurare, reţinerea la sursă din obligaţiile de plată faţă de operator a contravalorii investiţiilor nerealizate la drumul de acces precum şi începerea imediată a lucrărilor aferente drumului de acces la staţia de compostare în conformitate cu angajamentul municipiului luat prin hotărârea Consiliului Local privind aportul municipiului Tîrgu-Mureş la proiectul de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Mureş, obligarea operatorului la cântărirea cantităţii de deşeuri colectate conform prevederilor contractuale şi a prevederilor caietului de sarcini etc.
În final am menționa că munca consilierilor nu a fost una ușoară, lovindu-se atât de opacitatea în furnizarea informațiilor atât din partea unor angajați ai Primăriei, cât și din partea contractorilor celor trei servicii. Comisia a solicitat ca raportul să fie făcut public de către executivul Primăriei Tîrgu Mureş prin postarea sa pe site-ul instituţiei, respectiv ca Direcţia Juridică din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş să formuleze un punct de vedere.
Scandal la scenă deschisă
Prezentarea raportului a stârnit o furtună în CL Târgu-Mureș. Reacțiile unor consilieri au frizat bunul-simț, astfel că nici măcar nu merită să le consemnăm. Umorale și fără argumente legale, acestea nu își au locul în CL, poate sunt amuzante la circ sau la Grădina Zoologică.
Ligia Voro