Proiectul „Acasă”, derulat la Reghin și finanțat prin „Abonament pentru Comunitate” s-a încheiat printr-un vernisaj și teatru senzorial. Cei prezenți au putut admira joi 31 mai, de la ora 19:00, în curtea Muzeului Etnografic „Anton Badea” ce au creat micii artiști reghineni la atelierele de pictură și teatru.
Ce înseamnă „acasă” pentru tine
Activitățile coordonate de Camelia Oltean și Ștefan Florian, de la Asociația SURA au debutat în 23 aprilie și s-au derulat pe parcursul mai multor zile.
În cadrul întâlnirilor, copiii au fost îndrumați să își exprime sentimentele legate de apartenența lor și să își exploreze senzațiile legate de ceea ce reprezintă pentru fiecare „acasă”.
Schimb de roluri
Rezultatul activităților, lucrări artistice diverse, picturi sugestive care exprimă creativitatea și structura personalității fiecărui mic artist au fost expuse săptămâna trecută joi spre a fi admirate de părinți, care la rândul lor au fost și ei implicați într-o activitate alături de cei mici. Pentru câteva zeci de minute adulții au făcut „schimb”de roluri cu copiii lor și s-au angrenat în ceea ce organizatorii au numit teatru senzorial. Simțul tactil și olfactiv al participanților a fost stimulat pentru a-și aminti senzațiile copilăriei și pentru a explora sensul adevărat al cuvântului acasă.
Părinți și copiii au petrecut împreună timp de calitate în care fiecare a experimentat senzații și percepții menite să îi apropie și să îi familiarizeze cu ceea ce reprezintă apartenența la o familie, la un cămin, cu activitățile menite să transforme o casă în ceea ce numim ”acasă”.
„Mi-a plăcut foarte tare…
… să lucrez cu copiii. M-au surprins în mod plăcut. Mă așteptam să picteze copăcei și flori, dar picturile sunt foarte diverse, diferite, personalitatea și stilul lor și-a pus amprenta pe fiecare lucrare în parte. Atelierul de teatru a ieșit foarte bine, pentru câteva momente copiii au devenit părinți și invers. Atelierul și-a atins scopul!”, a declarat Camelia Oltean.
Organizatorii au ținut să mulțumească abonaților de la proiectul „Abonament pentru Comunitate” pentru susținerea financiară, Bibliotecii Municipale „Petru Maior” pentru sala pusă la dispoziție și tuturor celor care i-au susținut pe tot parcursul evenimentelor.
„Acasă” este un proiect artistic dedicat copiilor și părinților acestora, finanțat prin „Abonament pentru Comunitate”, compus din ateliere de pictură și teatru.
Imola Grama
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.