Campania „ÎMPREUNĂ PENTRU SĂRBĂTORI ÎN SIGURANŢĂ”, coordonată la nivel județean de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, continuă. Suntem în prag de mare sărbătoare, dar și în pragul unei mini vacanțe, prilej de socializare, călătorii și mese festive. Știm cu toții că vor fi zile în care consumul de alcool se va intensifica, în consecință și riscurile privind criminalitatea vor fi mai mari.
Fie că vorbim de violența în familie, fie că ne referim la acțiuni agresive în general, vă reamintim ceea ce cu siguranță știți – care este contribuția alcoolului la posibile tragedii, care se întâmplă, din păcate, destul de frecvent de sărbători.
Indiferent de situație, o persoană în stare de ebrietate este mult mai expusă riscului de a fi victimă, fie a accidentelor rutiere, fie a hoților sau tâlharilor.
În ceea ce privește comportamentul agresiv, este cunoscut faptul că alcoolul elimină cenzura, controlul. Apar interpretări deplasate sau exagerate ale unor cuvinte sau gesturi, apar foarte repede conflictele verbale, însoțite uneori de cele fizice. În câteva secunde, oamenii se pot răni aproape fără să știe de ce, nu își mai conștientizează forța cu care lovesc, consecințele posibile. Unele dintre aceste încăierări apar de altfel între rude, reunite cu prilejul sărbătorilor, care au discuții mai vechi pe anumite subiecte sau care găsesc pe loc motive de ceartă.
În ceea ce privește traficul rutier, calitatea de conducător auto, aici trebuie să excludem alcoolul. Viața șoferului, a pasagerilor, dar și a celorlalți din trafic poate depinde de starea conducătorului auto. Scuzele şi explicaţiile sunt multe. Desigur, nu schimbă cu nimic sancţiunea – amendă, uneori suspendarea dreptului de a conduce, dosar penal, dar mai ales consecinţele unei posibile tragedii. Concentrarea, atenţia, reflexele, toate pot avea de suferit, în cazul în care se consumă alcool. Să fim responsabili!
Dacă am consumat alcool, haideţi să lăsăm scuzele, explicaţiile, dar mai ales SĂ LĂSĂM MAŞINA ÎN PARCARE! Un prieten, un taxi, un autobuz, mersul pe jos – sunt variante bune.
Trebuie însă să privim problema și din punct de vedere al celor implicați fără voie în astfel de situații. Nu acceptați să urcați în mașină, dacă șoferul este sub influența alcoolului, iar dacă sunteți abordați de persoane aflate în stare de ebrietate sau se nasc discuții și sunteți prezenți, evitați să intrați în polemici, în certuri care vor face doar să înrăutățească situația. Sigur, pentru asta, e nevoie ca cei prezenți să nu fie la rândul lor “conduși” de alcool.
În speranța că vom avea înțelepciunea să ne bucurăm în liniște de marea sărbătoare și de timpul liber ce urmează, vă dorim tuturor Sărbători Luminate, cu folos sufletesc, zile relaxante, cu multe bucurii, cu cei dragi alături!
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE