Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş prin Serviciul Rutier desfăşoară, începând de astăzi, o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere. Acţiunea se derulează la nivel naţional sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Timp de trei zile, toate radarele vor fi scoase pe şosele şi autostrăzi, pentru depistarea celor care depăşesc viteza legală.
Se vor folosi toate echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale şi cinemometrele portabile model TruCAM.
Pe lângă acestea, se vor utiliza şi aparatele etilotest, etilometru şi drugtest, pentru depistarea şi sancţionarea celor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
Precizăm faptul că, în primele 5 luni ale acestui an, viteza a generat 17% dintre accidentele rutiere grave înregistrate în ţara noastră, ocupând locul trei în ierarhie, cu 470 accidente (cu 104 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut), soldate cu decesul a 118 persoane (cu 32 mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 499 de persoane (cu 119 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut).