Tradiționala minivacanță a românilor a cauzat apariția cu întârziere în chioșcurile de ziare a săptămânalului de Mureș și Harghita, ”Punctul. Ediția din ciuntita săptămână, 16-20 august 2017, aduce dezvăluiri despre ”cel mai verde berar”, Heineken, care ”accidental” poluează Mureșul. Detalii în rubrica Puși la punct din paginile 2 și 3 semnate de Cristian Teodorescu .
”O lovitură pentru persoanele cu dizabilități” După cum reiese și din titlu, este vorba de Ordonanța 60. Opinia Andreiei Moraru o găsiți în paginile 1 și 5.
Pagina 4 dezvăluie problemele de partid după ce toată conducerea PNL a fost destituită. Detalii semnate de Vasile Dancea.
Despre grădina zoologică din Tîrgu Mureș, ”Renovată, dar prăfuită” scrie Alexandra Borzos, cu detalii în pagina 5.
De la Reghin transmite Imola Grama, despre tabăra interculturală pentru tineri, ”Arta ca viață”. Detalii în pagina 6.
De la Luduș transmite A.I Borgovan . ”Se încheie ciclul ”In memoriam la Oarba de Mureș”. Imagini și detalii în pagina 7.
Cristina Vancea relatează despre rezultatul obținut de ”City’us la Cupa Cetății”, despre competițiile sportive la Iernut, iar Corina Hațegan scrie despre ”Karateka în pas de defilare”. Detalii în paginile 8 și 9.
Pagina 10 este dedicată municipiului Sighișoara: expoziție de pictură, nou traseu de microbuz, activități recreative și anunțuri, acestea sunt subioectele ediției.
De la Târnăveni, primul municipiu din județ care va avea propriul său imn transmite Cristina Vancea, iar subsemnata prezintă comunicatul despre primul audit Smart City din România, pentru Târnăveni.
Paginile dedicate județului Harghita prezintă Tocănița la Festivalul Cartofului, detalii în pagina 12.Ursoiaca împușcată de vânători după ce a atacat trei ciobani, refugiu în caz de caniculă, la Salina Priad, întâlnirea piloților de parapantă la Tulgheș, detaliate în pagina 13, pagini realizate cu ajutorul Agerpres.
Cei care vor să cumpere case, terenuri sau apartamente scoase la licitație au la dispoziție anunțurile executorilor judecătorești din pagina 14.
Nu lipsesc din această ediție nici paginile de publicitate pe care vă lăsăm să le descoperiți singuri.
Lectură plăcută!
EM