Salarii în medie de 3.000 de lei pentru angajații cu jumătate de normă. Criza de pe piața muncii a dus la o creștere a salariilor pentru joburile part-time. Patronii spun că românii care lucrează 4 ore sunt mai muncitori. Cum taxele sunt mari, astfel de joburi sunt încă puține. Anul trecut, companiile au căutat peste 70.000 de oameni care să lucreze cu jumătate de normă.
Joburile cu jumătate de normă nu oferă o siguranță financiară, dar pot fi o soluție pentru cei care caută să mai câștige un ban pe lângă salariul pe care îl primesc de la locul de muncă cu normă întreagă. Tocmai de aceea de doi ani încoace, tot mai multe persoane cu vârste medii muncesc part-time.
Angajatul care lucrează part-time, dar are și un loc de muncă full-time, plătește taxe doar pentru orele de muncă. Potrivit unei platforme de angajări, anul trecut, din 370.000 de joburi postate, aproape 20%, adică 72.000 au fost part-time.