Miercuri la ora 21.15 s-a constatat că au fost adunate cele un milion de semnături necesare susţinerii petiţiei UE lansate de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) pentru protecţia regiunilor naţionale din Europa, cu toate acestea semnăturile sunt binevenite în continuare – a spus László Pesty, şeful campaniei de strângere a semnăturilor joi, pe postul de actualităţi M1 al televiziunii ungare.
Strângerea semnăturilor a fost lansată în 7 mai anul trecut,
până la data de 7 mai anul curent a fost nevoie de un milion de
semnături din şapte state membre, pentru ca Parlamentul European să
ia în considerare această chestiune.
Pesty László a subliniat: deşi s-au strâns cele un milion de
semnături, adunarea lor trebuie să continue până joi la miezul
nopţii, deoarece numărul minim de semnături, prevăzut de actele
normative pentru statele membre participante, nu a fost încă atins
în patru ţări.
Este important ca numărul semnăturilor să depăşească cu mult
cifra de un milion, dat fiind că la Bruxelles se va verifica
autenticitatea lor şi astfel poate reieşi că unii au semnat petiţia
de două ori, sau au semnat-o greşit – a spus Pesty.
În esenţă, iniţiativa cetăţenească europeană cere ca
distribuirea fondurilor de coeziune ale UE, care servesc la
eliminarea decalajului economic între regiuni, să fie luate în
considerare şi caracteristicile naţionale ale regiunilor. Petiţia
este accesibilă pe site-urile irdala.hu şi nemzetiregiok.eu.