6 persoane cercetate pentru infracţiuni de furt, comise în cursul lunii noiembrie, fapte prin care au cauzat un prejudiciu de aproximativ 5000 de lei.
La data de 24 noiembrie 2016, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale – Compartiment „Furturi cu mod de operare”, au identificat 6 tineri, cu vârste între 9 şi 30 de ani, care ar fi comis în cursul lunii noiembrie două furturi, dintr-un depozit de pe strada Gheorghe Doja, din Tg. Mureş.
În fapt, persoanele bănuite de comiterea furturilor ar fi pătruns în depozit în perioada 5-20 noiembrie a.c., prin forţarea unui lacăt de pe uşa de acces şi prin spargerea zidului din cărămidă.
Cei în cauză, ar fi sustras din depozit mai multe scaune, pe care ulterior le-au vândut, însă în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 80%.
La data de 24 noiembrie 2016, faţă de 5 persoane s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de furt calificat.
Activităţile au fost desfăşurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş.