Unele investiții finanțate din fonduri europene și de stat sunt aproape finalizate la Sângeorgiu de Pădure. Astfel au fost ridicate deja clădirile care vor găzdui creșa și grădinița de copii, urmând să fie dotate cu mobilier și cele necesare pentru a putea fi date în folosință.
Urmează să fie renovată și extinsă clădirea școlii. Se află în derulare două proiecte la Castelul Rhédey, este vorba despre amenajarea unui parc și a zonei verzi în jurul castelului.
Au fost începute lucrările de renovare la secția de ambulatoriu de la Spitalul Clinic. Deasemenea a fost înființat un centru de zi pentru activități dedicate tinerilor și seniorilor, doar mobilierul lipsește încă pentru a putea fi inaugurat.
Primarul localității, Csibi Attila Zoltán a menționat că anul acesta vor începe asfaltarea celor 20 de străzi, unele de 50 – altele de 500 de metri lungime, ultimele rămase de pământ sau doar pietruite din Sângeorgiu de Pădure.
Se pare că se va rezolva și problema trotuarelor pe porțiunea de 3 km de drum, din centrul orașului spre Sovata. Și pentru că nici distracția nu-i de neglijat, și în acest an vor organiza Zilele localității împreună cu spectacolul ecvestru de mare succes, Alergarea Cailor din Scaunul Mureș.
Sursa szekelyhon