Au spart bancomatul dar nu au putut lua banii

Au spart bancomatul dar nu au putut lua banii

La data de 17 octombrie a.c., poliţiştii Secţiei 10 Poliție Rurală Sighișoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza localităţii Daneş, geamul de lângă bancomatul aparținând unei unităţi bancare, este spart.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că persoane necunoscute, după spargerea geamului tip termopan, au pătruns în camera în care era montat bancomatul, iar cu ajutorul unor unelte au forțat sistemele de închidere ale acestuia, deschizând partea superioară, fără a reuși să sustragă vreo sumă de bani.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat doi tineri, de 21 de ani, din comuna Daneş, respectiv de 22 de ani, din municipiul Sighişoara, bănuiţi că ar fi săvârşit fapta, faţă de aceştia dispunându-se măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighişoara.