Austria este așteptată să renunțe la veto-ul privind aderarea completă a României și Bulgariei la spațiul UE de călătorie fără frontiere, Schengen, ceea ce ar permite celor două țări să devină membri cu drepturi depline, după mai bine de un deceniu de negocieri, arată Financial Times miercuri. România și Bulgaria au aderat parțial la Schengen la sfârșitul lunii martie, prin suspendarea controalelor la frontierele aeriene și maritime.
Austria este acum pregătită să ridice această interdicție în cadrul unei reuniuni a miniștrilor de Interne din Austria, România, Bulgaria și Ungaria, care va avea loc vineri la Budapesta, conform unor surse familiare cu discuțiile.
Category: Stirile Punctul