Cetatea Gurghiu, introdusă în circuitul turistic?
Muzeul Judeţean Mureş a iniţiat demersuri pentru scoaterea din circuitul forestier a dealului pe care se află ruinele Cetăţii Gurghiului,
Citește mai multMuzeul Judeţean Mureş a iniţiat demersuri pentru scoaterea din circuitul forestier a dealului pe care se află ruinele Cetăţii Gurghiului,
Citește mai multŞeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş, Andrei Mureşan, a anunţat miercuri, că în într-un interval de patru zile, în
Citește mai multJoi 20 septembrie de la ora 18.00 este programată întâlnirea româno-germană pentru înfiinţarea Universităţii Sighişoara, întâlnire ce se va desfăşura
Citește mai multUniversitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a scos la concurs 36 din cele 43 de posturi didactice
Citește mai multCasa de Asigurări de Sănătate anunță că va demara controale la furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, începând
Citește mai multLa această ediţie vor participa aproximativ 150 de persoane, iar tema conferinței este „Noile reglementări legislative în domeniul sanitar”. Vor
Citește mai multPrimul elefant indian din România a fost adus la Grădina Zoologică din Târgu Mureş, în cadrul unui proiect al Asociaţiei
Citește mai multConducerea Fundaţiei Comunitare Mureş a anunţat, marţi, că, în cadrul Programului european Săptămâna Mobilităţii, a amplasat deja 19 rastele personalizate
Citește mai multÎn perioada 18-20 septembrie 2012, în unitățile militare din județul Mureș, Statul Major General, în colaborare cu autoritățile publice locale,
Citește mai multFundaţia de Artă Contemporană Târgu-Mureş organizează în perioada 20 septembrie – 13 noiembrie 2012 Expoziţia Internaţională de Artă Plastică „TOTEM”,
Citește mai multAu mai rămas aproximativ trei luni până la alegeri, iar politicul mureșean intră în linie dreaptă spre o nouă campanie
Citește mai multEnergomur şi E.Star Mureş Energy sunt istorie. Tot istorie va deveni în scurtă vreme şi sistemul centralizat de termoficare din
Citește mai multPână la vârsta de 3 ani, schema de vaccinare propusă de Ministerul Sănătăţii, cuprinde 26 de vaccinuri. Este o cifră
Citește mai multLa sfârşitul acestei săptămâni va debuta o nouă ediţia a Ligii I la futsal. În sezonul 2012/2013, pe prima scenă
Citește mai multTot mai des am sentimentul că ne-am pierdut simțul ridicolului. Noi, publicul, dar și ei, politicienii. La Tîrgu-Mureș, de exemplu,
Citește mai multVremurile bune din industria auto par atât de îndepărtate încât acum un suc, o cafea și un fursec par semne
Citește mai multLa alegerile locale din vara acestui an, Cristian Moldovan a fost ales de luduşeni în funcţia de primar şi din
Citește mai multȘcolile Gimnaziale vor începe noul an școlar cu doi directori noi. Concret, la Gimnaziul de Stat ,,Augustin Maior”, noul director,
Citește mai multPopulaţia municipiului Tîrnăveni s-a împuţinat cu aproape 10.000 de persoane în decurs de 20 de ani. Dacă la nivelul anului 1992
Citește mai multCentrul de Incluziune Socială pentru Persoanele de Etnie Romă – Centru organizează în data de 18 septembrie 2012, ora 18,
Citește mai multŞeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mureş, comisar şef Valentin Pescari, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că
Citește mai multVicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, Attila Kelemen, a declarat joi, la Târgu Mureş, că în acest moment Guvernul
Citește mai multInspectorii de muncă au întocmit 10 sesizări penale pentru nerespectarea condiţiilor de muncă pentru minori, în urma celor 15 controale
Citește mai multPreşedintele UDMR Mureş, deputatul Attila Kelemen, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că organizaţia sa a stabilit deja candidaţii
Citește mai multSenatorul Gyorgy Frunda a declarat joi, la Târgu Mureş, că este ‘clar’ că în acest an România nu va accede
Citește mai multLuna septembrie aduce din nou ceva deosebit pentru cei pasionati de antichitati: Editia a VIII-a al Targului de Arta si
Citește mai multCSM Satu Mare s-a impus miercuri pe teren propriu în meciul disputat împotriva echipei CS Nova Vita Târgu Mureş, cu
Citește mai multPrim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, că decizia Camerei Deputaţilor de respingere a cererii de urmărire
Citește mai multDupă aproape trei luni în care a fost închisă pentru reabilitare, strada Papiu va fi inaugurată mâine, 13 septembrie. Deschiderea
Citește mai multServiciul de Investigare a Fraudelor Mureş a început urmărirea penală împotriva administratorului unei firme de construcţii din Târgu Mureş, pentru
Citește mai mult