Primarul Municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, alături de viceprimarul Portik Vilmos, au susținut miercuri, 3 august, o conferință de presă la sediul Municipiului.
Primul subiect discutat a fost cel al rectificării bugetare, care a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului Local din 28 iulie.
“După cum știți cu toții, economia se confruntă cu o criză cu multiple fațete, ce are un impact profund asupra vieții noastre de zi cu zi, inclusiv asupra vieții orașului. Pe lângă criza economică generală, există, de asemenea, o criză energetică și o criză alimentară. Nu putem scăpa de efectele tuturor acestora. De aceea, la ultima ședință a Consiliului local, am decis că trebuie să ne ajustăm bugetul. Având în vedere atât necesitățile financiare pentru unele proiecte aflate în derulare cât și faptul că, în anumite zone, unde au fost alocate bugete mari la începutul anului, acum, la finalul lunii iulie, execuția bugetară a arătat că sumele alocate inițial nu au fost cheltuite, în urma analizei pe care am făcut-o am decis o redistribuire a fondurilor către alte direcții. Vom prioritiza nevoile orașului și vom realoca banii necheltuiți către alte zone unde sunt necesari”, a declarat Soós Zoltán, Primarul Municipiului Târgu Mureș.
Bugetul local al Municipiului Târgu Mureș după rectificare este de 664.919.000 lei la partea de venituri și 692.989.000 lei la partea de cheltuieli, rezultând un deficit de 28.070.000 lei, care va fi acoperit din excedentul exercițiului financiar 2021.
Totodată, viceprimarul Portik Vilmos a oferit detalii legate de noile autobuze electrice, precum și despre investițiile făcute în cadrul Societății de Transport Local, ce au ca scop gestionarea eficientă a noului parc de autobuze electrice.
“ Luni a sosit primul autobuz electric, iar la finalul săptămânii trecute au fost livrate stațiile de încărcare: 36 de stații de încărcare electrică, din care 32 sunt stații de încărcare lentă şi 4 stații de încărcare rapidă au început să fie montate deja în locațiile prestabilite. Acestea vor ajunge în Târgu Mureș până la sfârșitul anului” a declarat Viceprimarul Portik Vilmos.
De asemenea, acesta a ținut să precizeze faptul că autobuzele vor putea circula, cel mai probabil, abia spre finalul lunii noiembrie a acestui an, fiind necesare mai multe operațiuni prealabile pentru testarea acestora și a stațiilor de încărcare, înmatriculare etc.
Proiectele referitoare la transportul în comun care se derulează în acest moment sunt următoarele:
1. Achiziționarea de mijloace de transport public-autobuze electrice cu o lungime aproximativă de 12 metri (32 buc. Autobuze electrice+32 stații încărcare lentă+10 stații încărcare rapidă). Valoarea totală a proiectului: 111.814.603 lei.
2. Achiziționarea de mijloace de transport public-autobuze electrice cu o lungime aproximativă de 10 metri (15 buc. Autobuze electrice+15 stații încărcare lentă+5 stații încărcare rapidă). Valoarea totală a proiectului: 43.388.686 lei. Data finalizării: 31/12/2022.
3. Proiectare și execuție pentru racorduri electrice pentru stații de încărcare autobuze electrice. Valoarea totală a proiectului: 3.557.624 lei.
Un alt proiect de interes asupra căruia Primarul Soós Zoltán a oferit detalii în cadrul conferinței de presă a fost cel al parteneriatului cu Primăria comunei Corunca. Acest parteneriat este extrem de necesar pentru realizarea proiectului ,,Realizare inel ocolitor al Municipiului Târgu Mureș prin interconectarea Autostrăzii A3, E60, DN 15 și DJ 152A”, ce va fi depus în vederea finanțării în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.
Serviciul Relații Interne și Internaționale
Foto: Mariș Cristian Daniel