Într-o zi eram într-un autobuz. Dintr-o dată, imediat după ce s-au deschis ușile la intrarea într-o stație, aud un urlet de copil. Întorc capul și văd că un copil, ținut de mama lui în brațe, era prins între ușă și bara de susținere a pasagerilor din imediata apropiere a ușii. Ușa strângea copilul care țipa de durere, iar mama disperată încerca să-l scoată de acolo, bătând în același timp în geamul de la șofer să-i atragă atenția asupra celor întâmplate. Am fost singurul din autobuz care am încercat să împing ușa pentru a slăbi strânsoarea, deși în zonă erau înghesuiți și alți oameni. În cele din urmă, șoferul a observat situația, a închis ușa, iar copilul a fost eliberat. Imediat, șoferul a început să strige la femeie și să o facă vinovată pentru faptul că a ținut copilul în acea zonă, punându-l astfel în pericol. Aceasta deși șoferul știa prea bine că acel copil nu ar fi putut fi prins acolo dacă autobuzul ar fi fost dotat cu tot ce era necesar pentru protecția pasagerilor. În acest caz, lipsea geamul de protecție dintre bara de care se țin pasagerii și zona ușii, așa cum e la toate autobuzele similare (probabil odată geamul respectiv fusese spart și nimeni nu s-a mai sinchisit să-l înlocuiască…). Dacă în spațiul respectiv era un geam de protecție, așa cum cere designul autobuzului, atunci era imposibil ca acel copil să mai fie prins între ușă și bară. Iar în înghesuiala din autobuz, probabil că mama respectivă nici n-a observat că poate exista un pericol iminent. Dar, șoferul a urlat la mamă, învinuind-o.
Așa suntem noi: ne e greu să ne asumăm răspunderea pentru greșelile de care suntem vinovați. Preferăm să dăm vina pe alții și să găsim tot felul de vinovății colaterale, pentru a ne acoperi vinovăția proprie.. De fapt, e vorba și de lașitate.
Titi Dălălău
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.