Subiectele discutate în ședința A.T.O.P. – Autoritatea Teritorială de Ordine Publică din data de 20 septembrie, găzduită de către Primăria Reghin au fost creșterea gradului de siguranță rutieră, îmbunătățirea relațiilor poliției cu societatea civilă, combaterea criminalității organizate, combaterea violenței în familie, protecția patrimoniului, modul de asigurare a ordinii şi liniştii publice, creşterea gradului de siguranţă a persoanei, sporirea eficientizării serviciului poliţienesc precum și probleme punctuale ale zonei de nord a județului Mureș.
Nu sunt probleme deosebite…
”A fost un an dificil pentru poliție în general și inclusiv pentru I.P.J. Mureș, având în vedere atât misiunile pe care le-am desfășurat până în prezent cât și cele care urmează. Misiunile în vederea pregătirii exercitării Președinției Consiliului U.E., misiunile pentru alegerile europarlamentare, urmează alegerile prezidențiale, toate fiind activități deosebite care necesită tot personalul inspectoratului și nu numai. Colaborăm și cu celelalte instituții pentru asigurarea ordinii și liniștii publice. Au fost foarte multe manifestări pe spațiul public, am contribuit pentru menținerea climatului de ordine corespunzător. Poliția Municipiului Reghin împreună cu cele 4 secții de poliție rurală, care arondează 24 de posturi de poliție comunale, reprezintă din punct de vedere teritorial 1/3 din județul Mureș. În toate zonele s-au depus eforturi considerabile. Infracționalitatea este în scădere, nu sunt probleme deosebite” a subliniat comisar șef de poliție Adrian Nicușan de la I.P.J.Mureș.
Din raportul prezentat de către comisar șef de Poliţie Reghin, Flavius Radu Danciu am aflat că:
”În această perioadă am urmărit să dezvoltăm și să adaptăm capacitatea poliției pentru a răspunde cât mai bine așteptărilor cetățenilor la asigurarea climatului de siguranță publică. Am urmărit reducerea criminalității și a temerilor populației legate de aceasta, îmbunătățirea calității serviciului polițienesc, îmbunătățirea relațiilor poliției cu societatea civilă. S-au încheiat protocoale de colaborare având o țintă comună: siguranța cetățeanului. În ceea ce privește combaterea criminalității la nivelul Poliției Reghin au fost sesizate 573 de infracțiuni, număr în descreștere. La infracțiunile sesizate contra persoanei 222 de cazuri, criminalitatea gravă cu violență în scădere, 4 fapte de violență, infracționalitatea contra patrimoniului 34 infracțiuni de furt. Au fost reținute 22 de persoane, 6 arestări preventive, 19 percheziții domiciliare. Am acordat sprijin la un număr de alte 5 percheziții ale altor structuri. Au fost soluționate 236 de dosare cu autori neverificați, 377 de dosare cu autori cunoscuți. Au fost retrase 640 de permise de conducere, 118 certificate de înmatriculare”
La ședința de la Reghin au participat…
Damaschin Ioan, reprezentantul Poliției Locale Tg.Mureș, comisar șef de poliție Adrian Nicușan I.P.J. Mureș, lt.col.Florin Șular, adjunct comandant Detașament Pompieri Reghin, Szabó János – consilier județean, Ștefan Someșan – consilier județean, șeful Poliţiei Reghin, comisar șef de poliţie Flavius Radu Danciu, viceprimar Márk Endre. În sală a fost prezent Vasile Marian, şeful Serviciului Poliţiei Locale Reghin, directorii instituțiilor de învățământ din Reghin, primari și polițiști din cadrul posturilor arondate municipiului Reghin, reprezentanți ai cultelor religioase, reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, un reprezentant al rromilor din Reghin.
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Mureş, organism cu rol consultativ fără personalitate juridică, constituită pe lângă Consiliul Judeţean Mureş, îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Mureş, aprobat prin H.G nr.787/2002, având ca scop asigurarea ordinii şi liniştii publice, siguranţa cetăţeanului şi a bunurilor acestuia, sporirea eficienţei serviciului poliţienesc în unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează.
GRAMA IMOLA