Autoritatea Ungară pentru Concurenţă (GVH) a solicitat o anchetă sectorială accelerată privind datoriile persistente ale companiei olandeze Booking.com, care intermediază cazări, faţă de furnizorii de cazare din Ungaria, iar Agenţia Ungară de Turism a lansat un serviciu de asistenţă juridică pentru cei afectaţi, s-a afirmat, marţi, în cadrul şedinţei subcomisiei pentru turism a Comisiei economice a Parlamentului ungar.
Potrivit preşedintelui şedinţei, Kristóf Szatmáry (Fidesz), nu este adevărat faptul că furnizorul de servicii şi-ar fi achitat toate datoriile faţă de furnizorii de cazare din Ungaria. Subcomisia examinează ce măsuri ar trebui luate pentru a preveni ca acest lucru să nu se mai întâmple, adică o mare multinaţională să acumuleze datorii de miliarde de forinţi prin abuzul poziţiei sale dominante.
Csaba Balázs Rigó, preşedintele Autorităţii Ungare pentru Concurenţă, a declarat că pregătirile pentru o anchetă sectorială rapidă sunt în curs de desfăşurare şi ar putea fi lansată în această lună. Ancheta va dura până la 30 de zile, dar va putea fi prelungită. Rezultatul anchetei va conţine propuneri concrete, a declarat acesta.
Sursa: MTI
Category: Stirile Punctul