Autoritățile din județul Mureș răspund nevoilor de cazare venite de la nivel local, astfel că îndemnăm mureșenii să apeleze numerele de telefon 0265269661 / 0265269662 / 0753118913 sau email: dispecerat@isumures.ro / cjcci@isumures.ro în cazul în care au cunoștință de persoane venite din Ucraina care au nevoie de ajutor.
“Mulțumim tuturor primăriilor din județul Mureș, persoanelor juridice și persoanelor fizice care se implică și trimit oferte de cazare gratuită, dovedind astfel empatie și responsabilitate față de persoanele refugiate din Ucraina. Acestea au fost centralizate la nivel local și încărcate în platforma națională de sprijin a refugiaților. Astfel, în momentul în care apare o nevoie punctuală de cazare, ISU Mureș va uza de orice posibilitate de cazare centralizată în evidențele noastre. Totodată, suntem în permanentă legătură cu Centrul Național Român pentru Refugiați, gata oricând să răspundem cererilor de cazare identificate odată cu intrarea în România a persoanelor care vin din Ucraina.
De asemenea, recomandăm soluțiile de cazare și donații de ajutoare umanitare puse la dispoziție și coordonate de autorități. Acest mod de lucru integrat oferă siguranță pentru persoanele refugiate și mureșeni, totodată contribuind la derularea întregului proces într-un cadru instituțional.” a declarat prefectul județului Mureș, Mara Togănel.
În județul Mureș, gestionarea activităţilor legate de cazarea cetăţeniilor străini sau a apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina se va realiza prin intermediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al Judeţului Mureş, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Mureș și al tuturor instituțiilor cu atribuții în aceast domeniu.
Continuăm să îndemnăm toți mureșenii care vor să întindă o mână de ajutor refugiaților de război din Ucraina să răspundă campaniei lansate de Societatea Națională de Cruce Roșie din România – filiala Mureș. La centrul de colectare a ajutoarelor umanitare de la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” (Târgu Mureș, str. Nicolae Grigorescu, nr. 19) se pot face donații de luni până sâmbătă, în intervalul 10:00-18:00.
Persoanele care doresc să sprijine financiar eforturile depuse de Societatea Națională de Cruce Roșie din România – filiala Mureș o pot face în următorul cont:
BCR Târgu Mureș, IBAN: RO 89 RNCB 0193 0159 7034 0001, CUI 7658500 – Crucea Rosie Mureș.
Mulțumim tuturor mureșenilor care au oferit ajutor în situația refugiaților din Ucraina, prin căile puse la dispoziție de autorități sau inițiative private. Avem convingerea că printr-o acțiune comună, cetățeni și autorități, vom reuși să oferim sprijinul de care au nevoie persoanele refugiate. Acest mod de lucru bazat pe colaborare și acțiune unitară și-a dovedit viabilitatea inclusiv în criza provocată de pandemia Covid-19.