Contractul pentru primul lot al Autostrăzii Unirii A 8 va fi semnat vineri, 16 februarie cu Nurol (Turcia), potrivit unui anunț de presă al Ministerului Transporturilor. Lotul Târgu Mureș-Miercurea Nirajului (24 km.) este ultimul lot de autostradă din PNRR fără contract. Săptămâna trecută, pe șantierul Autostrăzii București Sud, Ministrul Grindeanu anunța semnarea contractului ca probabilă pentru această săptămână (12-16 februarie). Asocierea Nurol-Makyol începe pe 1 martie lucrările pe lotul 3 al Autostrăzii Moldovei (A7).
Constructorul Nurol (Turcia) a câștigat licitația pentru proiectarea și construirea lotului Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, primul lot al Autostrăzii Unirii A8, anunța pe 6 noiembrie 2023 directorul general CNAIR, Cristian Pistol. Nurol este constructorul din Turcia care a deschis în septembrie 2023 (cu o mică întârziere) lotul Nușfalău – Suplacu de Barcău de pe A3 Transilvania. Lotul I Târgu Mureș – Miercurea Nirajului este finanțat din PNRR, are o lungime de 24 km, iar termenul de realizare este de 30 de luni, cu 6 luni proiectare și 24 de luni execuție.