Compania de Drumuri a transmis Agenției pentru Protecția Mediului Neamț documentația de mediu, un pas important pentru obținerea Acordului de Mediu pe sectorul montan al Autostrăzii Unirii, secțiunea Târgu Mureș-Târgu Neamț (211 km), a anunțat marți, Cătălin Urtoi, consilierul Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. Dacă dezbaterile respectă calendarul estimat, aprox. 30 de zile, atunci Acordul de Mediu poate fi obținut până la sfârșitul anului, etapă esențială pentru ca Ministerul Transporturilor să elaboreze Proiectul de Hotărâre de Guvern cu indicatorii tehnico-economici, act normativ necesar pentru lansarea licitației.
Sectorul de munte al secțiunii Târgu Mureș-Târgu Neamț are 159 de kilometri și este cuprins între Miercurea Nirajului (județul Mureș) și Leghin (județul Neamț), iar cea mai dificilă parte a traseului este cea din județul Neamț. Capetele de la Târgu Mureș și Târgu Neamț aprox. 60 de kilometri cu finanțare prin PNRR au toate avizele, licitația pentru proiectare și execuție urmând să fie lansată la jumătatea lunii decembrie (detalii aici).
Urtoi subliniază că procedura pentru emiterea acordului de mediu este la o nouă încercare după 11 ani de la primul studiu : ,,Autostrada Unirii-A8. Tronsonul Târgu Mureș-Târgu Neamț, secțiunea Miercurea Nirajului-Leghin (montană). Astăzi a plecat către APM Neamț documentația de mediu – SEICA, RIM, EA! S-a muncit mult în ultimele zece luni și într-un ritm alert, iar meritul este al întregii echipe… Urmează 30 zile în care APM Neamț, APM Mureș și APM Harghita vor verifica documentațiile, iar la final se va încheia cu o serie de dezbateri publice, după care vom avea în sfârșit un Acord de Mediu, după 11 ani de la ultima încercare!”
Contractul pentru reactualizarea Studiului de Fezabilitate pentru secțiunea Târgu Mureș-Târgu Neamț ( 211 km.) a fost semnat cu proiectantul spaniol Acciona în mai 2019 pentru o valoare mult sub cea reală, 17 milioane lei față de evaluarea CNAIR de aprox. 33 de milioane (detalii aici). Termenul inițial pentru predarea documentației era ianuarie 2021, dar CNAIR a acordat proiectantului mai multe extensii de timp.
Procentul de realizare pentru întreaga documentație tehnică este de 92 %, ultimul termen pentru predarea Studiului fiind ianuarie 2023, potrivit lui Ionel Apostol, reprezentantul Asociației ,,Împreună pentru A 8″ : ,, A8. Sectorul montan Leghin-Miercurea Nirajului – se așteaptă în continuare raportul BEI Passa. Toată lumea spera ca acest raport va clarifica situația, deloc confortabila, în care se afla contractantul și CNAIR. Termenul de predare a SF-ului pentru acest sector rămâne luna ianuarie. Din ce vad acum, nu cred ca se va intampla asa.” Finanțarea pentru Autostrada Unirii, cu excepția capetelor din PNRR va fi asigurată prin POT 2021-2027, bani de la buget și împrumuturi.
Sursa Foto : Ministerul Transporturilor